2016-12-11 00:28

SOCIAL


Ocna Mureş: Peste 17 mil. lei pentru acoperirea pagubelor şi stabilizarea terenului în urma surpării

 |  19:29
Ocna Mureş: Peste 17 mil. lei pentru acoperirea pagubelor şi stabilizarea terenului în urma surpării

Autorităţile din Ocna Mureş susţincă pagubele produse în urma surpării de teren determinată de prăbuşirea uneifoste mine de sare din oraş şi fondurile necesare stabilizării terenului şiacoperirii craterului format în urma acestui fenomen se ridică la peste 17milioane de lei.

Primarul oraşului Ocna Mureş, AugustinDrăguţ, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX că, potrivit unui bilanţprovizoriu, valoarea pagubelor produse în urma surpării de teren de săptămânatrecută şi fondurile necesare pentru refacerea infrastructurii afectate şistabilizarea terenului şi acoperirea craterului format ajung la aproximativ17,6 milioane de lei.

Drăguţ a spus că cea mai mare sumă, aproximativ 6,7 milioane de lei, estenecesară pentru umplerea craterului format cu roci, balast şi arocament, precumşi pentru lucrările de stabilizare a terenului în zona afectată.

Primarul din Ocna Mureş a explicat că numai pentru umplerea craterului,care acum este plin cu apă sărată şi resturi din fostul supermarket care s-aprăbuşit, ar fi nevoie de aproape 100.000 de metri cubi de piatră de munte,balast şi arocament, ceea ce ar însemna aproximativ 5.000 de maşini de maretonaj pline cu aceste materiale.

Acesta a precizat că în cei peste17 milioane de lei sunt incluse atât pagubele produse la supermarketul distrusîn întregime, cât şi la celelalte patru imobile din zona afectată, printre careşi sediul Administraţiei Finanţelor Publice Ocna Mureş.

Potrivit sursei citate, sute de mii de lei sunt necesari pentru refacereainfrastructurii afectate şi a canalelor de gardă ale oraşului.

Augustin Drăguţ a afirmat că valoarea pagubelor este estimativă şi urmeazăca valorile exacte să fie stabilite luni, în urma Comitetului Judeţean pentruSituaţii de Urgenţă.

Primarul din Ocna Mureş a spus că, în prezent, surparea produsă înlocalitate s-a oprit, singurul fenomen care continuă în zonă fiind taluzareamalurilor lacului format.

, pe un teren aflat în spatele unui supermarket dinlocalitatea Ocna Mureş, iar potrivit autorităţilor fenomenul este cauzat de apasub presiune provenită de la o sondă aparţinând societăţii Salina din OcnaMureş, apă care a ajuns la suprafaţă, determinând prăbuşirea unei fostegalerii.

Miercuri după-amiază, la Ocna Mureş au fost mobilizaţi aproape 200 deangajaţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba, jandarmi,poliţişti, militari şi specialişti de la Salina Ocna Mureş, împreună cureprezentanţii autorităţilor locale şi judeţene.

Craterul format în urma surpării terenului măsoară aproximativ 10.500 demetri pătraţi.

Din cauza surpării de teren, un supermarket a fost distrus în totalitate,iar, ulterior, în noaptea de miercuri spre joi, au fost distruse un magazin şiun atelier de reparaţii frigidere, aflate în apropiere, în timp ce clădireaAdministraţiei Financiare din Ocna Mureş şi un atelier de tinichigerieprezentau fisuri şi avarii, fiind în pericol de prăbuşire.

De asemenea, o casă de locuit s-a prăbuşit în proporţie de 50 la sută, iaralte trei imobile şi două cabinete medicale au fisuri în structura derezistenţă.

Toate aceste imobile au fost evacuate, iar cele mai importante bunuri aufost depozitate într-o sală de sport.

Surparea de teren a avariat şi străzile Mihai Eminescu şi Nicolae Iorga dinoraş, pe prima dintre acestea carosabilul fiind prăbuşit pe o porţiune de 15metri, iar pe alţi aproape 200 de metri s-a surpat.

Experţii în geologie şi geofizică veniţi, joi, la Ocna Mureş, au stabilitcă surparea de teren din oraş stagnează şi nu se propagă spre blocurile dinapropiere.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638952-07-13



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image