2016-12-10 13:01

SOCIAL


“Caietele portocalii” iau faţa Guvernului

 |  21:00
“Caietele portocalii” iau faţa Guvernului

În timp ce politicienii Puterii au împărţit caiete cu însemne politice, încă de la începutul anului şcolar, elevii din familiile defavorizate aşteaptă în continuare rechizitele promise de Guvern. Semne bune nu se văd, cei mai mulţi copii urmând să primească rechizitele de la stat abia după încheierea primului semestru.

Reprezentanţii Ministerului Educaţiei susţin că au făcut tot ce ţine de ei pentru ca elevii să-şi primească rechizitele la timp. De cealaltă parte însă, inspectoratele şcolare dau vina pe legislaţia mult prea complicată. În judeţul Brăila, de exemplu, licitaţia prin care trebuia desemnată firma care să furnizeze rechizitele a fost “contestată şi răscontestată” de minister. “Noi am organizat licitaţia. Au făcut contestaţie la contestaţie. Atunci i-am lăsat pe cei de la Bucureşti să ia o decizie”, ne-a declarat inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Brăila, Viorel Botea.

Probleme au existat şi în judeţul Bacău. “Rechizitele urmează să fie distribuite elevilor în perioada următoare. Am avut o problemă şi procedura a fost reluată. Eu sunt mulţumit de rezultatul licitaţiei, pentru că am scos un preţ foarte bun. Atât durează procedurile. Noi am vrut ca rechizitele să respecte indicaţiile din caietul de sarcini”, ne-a spus inspectorul general al ISJ Bacău, Florin Lazăr.

Elevii bihoreni ar urma să-şi primească rechizitele promise în următoarele săptămâni. “Ministerul ne-a dat toate aprobările. Din punctul meu de vedere, procedura este prea complicată. Ca elevii să nu mai primească rechizitele abia în decembrie-ianuarie, ar trebui să fim lăsaţi să organizăm licitaţia din august. Altfel, sunt nevoiţi să aşteptăm 30 de zile, apoi alte 15 zile şi tot aşa”, ne-a explicat purtătorul de cuvânt al ISJ Bihor, Ramona Bactea.

Copiii săraci din Vaslui vor primi rechizitele de la Guvern cadou de Moş Nicolae. “Am finalizat toate procedurile şi rechizitele urmează să ajungă la toţi elevii. Noi sperăm ca până cel târziu pe 6 decembrie să aibă rechizite gratuite 20.000 de copii din judeţ”, ne-a declarat inspectorul adjunct al ISJ Vaslui, Vasile Ursan. În judeţul Dâmboviţa însă, rechizitele nu au ajuns nici măcar în municipiul Târgovişte.

Potrivit Ministerului Educaţiei, 712.425 de elevi care provin din familii cu cel mult 275 lei venit pe membru vor primi rechizite gratuite pentru anul şcolar 2011-2012.

PDL a ajuns mai repede

Politicienii au fost prompţi însă şi au oferit încă de la începutul anului rechizite cu însemne de partid elevilor. Elena Udrea şi Sorina Plăcintă au împărţit elevilor din Capitală caiete cu însemnele PDL. La fel a procedat şi senatorul democrat-liberal Cristian Rădulescu, acesta oferind rechizite elevilor din sectorul 3. Senatorul care s-a semnat pe pachetele cu fundiţe portocalii le-a oferit elevilor rezerve pentru stilouri, dar a uitat să le ofere şi instrumentele de scris. Primarul Târgoviştei, Gabriel Boriga, a împărţit şi el rechizite.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639266-01-22

TAGURI: caiete portocalii, guvern, rechizite



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

DORUNGA CONSTANTIN
10 Feb 2014

Doresc sa stiu cind se dau rechizitele la scoala 10 din Barlad ?

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Poliţiştii locali protestează în faţa Guvernului Aproximativ o mie de poliţişti locali protestează, marţi, în faţa Guvernului, aceştia... 22 Noi 2016 | (2)
Cioloș își numără eșecurile. Care sunt regretele sale Premierul trage linie şi adună eşecurile. Îi rezultă trei mari nereuşite: campania de... 01 Dec 2016 | (1)