2016-12-04 20:36

SOCIAL


Oprescu: Referendumul privind administrarea Capitalei va avea loc la sfârşitul lui mai

 |  17:54
Oprescu: Referendumul privind administrarea Capitalei va avea loc la sfârşitul lui mai

Referendumulprivind administrarea Capitalei va avea loc la sfârşitul lui mai, după ceorganizarea lui va fi aprobată de Consiliul General al Municipiului Bucureşti(CGMB), a anunţat, joi, primarul general Sorin Oprescu. "Referendumultrebuie bine pregătit şi popularizat, astfel încât lumea să ştie pentru ce estechemată să se pronunţe şi să vină la urne", a mai spus edilul-şef, dupăîntâlnirea cu liderii PSD şi PNL, Victor Ponta şi, respectiv, Crin Antonescu.Pontaafirmase anterior, tot după întâlnirea de joi, că actualul edil-şefşi alianţa USL se pronunţă în favoarea menţinerii organizăriiCapitalei însectoare. Asta în ciuda faptului căOprescu a declarat, în urmă cu câtevasăptămâni,că el crede într-un "Bucureşti compact"."Trebuie să fie un singur buget, nu şapte", a spus atunci primarulgeneral, referindu-se la faptul că sectoarele Capitalei, şase la număr, aufiecare câte un buget, iar municipalitatea bucureşteană, un altul. Lareferendum, bucureştenii ar urma să spună dacă vor ca primarii de sector să numai fie aleşi prin vot, iar oraşulsă aibă un buget unic, administrat demunicipalitate, informează NewsIn.

Potrivitlui Oprescu, bucureşteniivor fi întrebaţi şi cu privire la unele proiectede dezvoltare urbanistică. În privinţa primarilor de sector, se va puneproblema dacă aceştia să fie aleşi în continuare prin scrutin electoral sau săfie numiţi de primarul general, din rândul consilierilor, după cum se propuneproiectul Legii Capitalei, iniţiat de PDL. Subiectul desfiinţării sectoarelor areintrat în actualitate după ce preşedintele PDL Bucureşti, Elena Udrea, ascris pe blogul său că impunerea unei Legi a Capitalei este absolut necesară şipropune convocarea unui referendum pe această temă, considerând că cei care seopun proiectului sunt "baronii de Bucureşti", precum Andrei Chiliman,primarul sectorului 1. "Legea Capitalei este un demers politic legitim şiutil. Simplifică traseul deciziei administrativ-politice şi reduce birocraţia.Creează premisele unei strategii cu adevărat unitare de dezvoltare aBucureştiului şi elimină baronizarea care are loc acum la nivelul unora dintresectoare. Mai mult decât atât, prin propunerea ca membrii Consiliului Generalsă fie aleşi uninominal, redă puterea bucureşteanului", explică Udrea,care punctează că proiectul se află în dezbatere publică tocmai "pentru caopoziţia sau societatea civilă să se pronunţe, să propună modificări şi săajungem la o formulă finală mult mai bună", spunea preşedintele PDLBucureşti. În opinia Elenei Udrea, exemplul tuturor capitalelor europene aratăcă Bucureştiul are nevoie de o reformă administrativă şi chiar politică."Nu putem păstra acest model ceauşist desăvârşit pe vremea lui AdrianNăstase: şase oraşe într-unul singur, fiecare cu aparatul său administrativ.(...) Primarii au puteri cvasidepline asupra sectoarelor, fără însă a avea învedere imaginea de ansamblu. Legea Capitalei susţinută de PDL Bucureşti arerolul de a unifica decizia privitoare la dezvoltarea Bucureştiului la nivelul primaruluigeneral", susţine Udrea. Primarii sectoarelor 1 şi 4, Andrei Chiliman şiCristian Popescu Piedone, i-au solicitat lui Oprescu să sprijine organizareaunui referendum prin care bucureştenii să-şi poată exprima opinia în legăturăcu desfiinţarea sectoarelor. Primarul sectorului 2, Neculai Onţanu, este depărere că, pentru un oraş unic cum este Bucureştiul, trebuie să existe nu maimulte comenzi, ci una singură, ca în armată, care să asigure un proiect unitarde dezvoltare şi un buget consolidat la nivelul Capitalei, pentru susţinereaacestui proiect.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639241-01-09



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image