2016-12-11 08:13

SOCIAL


Oprescu vrea să dea curăţenia la sectoare

 |  15:55

Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) va supune marţi aprobării un proiect de hotărâre ce vizează preluarea activităţii de salubrizare în municipiul Bucureşti de către consiliile locale de sector. Iniţierea acestui proiect este justificată prin faptul că în trei sectoare ale Capitalei (sectoarele 2, 3 şi 6) contractele actuale ale serviciilor de salubrizare nu mai sunt valabile şi se impune demararea unor proceduri de achiziţie a unor noi contracte. Durata acestora va trebui corelată cu termenul stabilit pentru sarcina asumată de CGMB privind elaborarea, aprobarea şi implementarea strategiei de dezvoltare a serviciilor publice de salubrizare din municipiul Bucureşti, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2014. CGMB consideră oportun ca procedurile de achiziţie să fie derulate de autorităţile administraţiei publice locale ale sectoarelor menţionate şi din municipiul Bucureşti, deoarece volumul de informaţii necesar iniţierii acestor proceduri este foarte mare şi este deţinut aproape în totalitate de către primăriile de sector, iar la 15 noiembrie municipalitatea să poată avea încheiat un contract privind serviciul de salubrizare de iarnă.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639265-08-13



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image