2018-10-21 03:26


Ordinul Arhitecţilor: “Pasajul nu este relaţionat cu noua autostradă A3”. VEZI ARGUMENTE!

 |  15:03
Ordinul Arhitecţilor: “Pasajul nu este relaţionat cu noua autostradă A3”. VEZI ARGUMENTE!

Reprezentanții Ordinului Arhitecților București au trimis o scrisoare primarului general, susținând că pasajul subteran de la Piața Presei Libere, al cărei proiect a fost pus în dezbatere publică, e inutil.

Reprezentanţii Filialei Bucureşti a Ordinului Arhitecţilor România susţin că Primăria nu a ţinut cont de Autostrada Bucureşti - Ploieşti, urmând ca atunci când aceasta va intra în Bucureşti în zona Petricani (acum merge doar până la Şoseaua de Centura), traficul pe DN1 să scadă cu 30%, făcând inutil pasajul pentru că intersecţia de la Piaţa Presei se va decongestiona. "Pasajul este inutil şi, mai mult decât atât, distruge o zonă cu o valoare foarte mare pentru Bucureşti. Mai mult, toate maşinile care vin pe DN1 vor trece prin centrul oraşului. Nu spunem noi că acest pasaj este inutil, ci o spun specialiştii, ingineri de trafic, cei de la CNADNR. Pasajul, aşa cum este propus în prezent de Primăria Capitalei, nu este relaţionat cu noua autostradă A3. După ce intrarea în Bucureşti a acestei autostrăzi va fi realizată, traficul pe DN1 va scădea cu 30%, deci nu va mai fi nevoie de acel pasaj", a declarat Mircea Ochinciuc, preşedintele OAR Bucureşti, citat de Hotnews.

Reprezentanţii Primăriei Capitalei susţin că au ţinut cont de autostrada A3, iar acest pasaj va fi folositor pe termen lung, când autostrada va ajunge în Moldova şi se va aglomera, iar o parte dintre şoferi vor alege din nou DN1.

Potrivit proiectului suspus dezbaterii publice, pasajul se va realiza pe un singur sens - dinspre DN1 spre Şoseaua Kiseleff. Pasajul va intra în subteran de pe Şoseaua Bucureşti - Ploieşti, după Fântâna Mioriţa, va trece pe sub Piaţa Presei Libere unde se va bifurca şi va ieşi pe Şoseaua Kiseleff, în zona ştrandului Tineretului, şi pe Bdul Mărăşti imediat după cele două turnuri gemene de la Piaţa Presei. Municipalitatea intenţionează să construiască în zonă şi un pasaj subetarn pentru pietoni.

Pentru acest proiect Primăria Capitalei ar urma să plătească 18 milioane de euro. Primarul Sorin Oprescu a declarat de nenumărate ori că în acest an va începe construcţia pasajului. De altfel, în bugetul pe 2013 al municipalităţii au fost prevăzute 15 milioane lei pentru demararea lucrărilor.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2013-07-12

Documente:

TAGURI: pasaj, kiseleff, ordinul, arhitectilor, trafic, autostrada, proiect, primarie, piata, presei
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...