2016-12-09 21:26

SOCIAL


Pasajul rutier de pe Mihai Bravu, finalizat anul viitor

 |  18:16
Pasajul rutier de pe Mihai Bravu, finalizat anul viitor

Primul pasaj rutier de pe sensul Calea Văcăreşti - Şoseaua Mihai Bravu va fi finalizat în 2012, în lunile martie-aprilie, urmând ca în a doua etapă să demareze lucrările la construirea unui al doilea pasaj pe sensul de circulaţie opus.

Până în prezent au fost turnaţi pilonii podului de pe sensul Calea Văcăreşti - Mihai Bravu şi a fost comandat tablierul metalic ce urmează a fi montat în perioada următoare. Constructorul a menţionat dificultăţile pe care le întâmpină în construirea podului, care constau în mutarea utilităţilor din şantier. Conform acestuia, la finalizarea celor două pasaje, circa 65% din traficul rutier din zonă va fi preluat de aceste construcţii.

Realizarea celor două pasaje rutiere supraterane, paralele pe direcţia inelului principal de circulaţie (Şoseaua Mihai Bravu - Calea Văcăreştil) cu câte două benzi de circulaţie pentru fiecare sens, va încadra zona de tramvai existentă. Cele două pasaje rutiere vor supratraversa Splaiul Unirii - râul Dâmboviţa (cu acces dinspre Mihai Bravu, în zona străzii Vântului), precum şi intersecţia Prelungirea Şoselei Mihai Bravu cu Calea Văcăreşti, asigurând circulaţia pe o distanţă de 644 de metri. Conectarea Splaiului Unirii la penetraţia autostrăzii Bucureşti - Constanţa va atrage un volum important de trafic de tranzit, iar aceste pasaje vor fluidiza circulaţia în zona intersecţiilor menţionate, susţin reprezentanţii Primăriei Capitalei. Valoarea contractului este de 96.864.871 de lei fără TVA. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639259-07-02



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image