2018-05-24 16:55


Perle de la Bac: “Eul liric apare în postura mortului îngropat de viu”

 |  16:33
Perle de la Bac: “Eul liric apare în postura mortului îngropat de viu”

Bacalaureatul 2013 se apropie de final, iar profesorii din centrele de corectură au nevoie de un simţ al umorului dezvoltat pentru a verifica lucrările elevilor. Proba scrisă de Limba şi literatura română a generat numeroase “perle”, absolvenţii de clasa a XII-a dând dovadă de multă imaginaţie.

Astfel, la Bacalaureatul 2013, elevii de la profilul uman au generat şi ei „perle”, deşi au studiat intensiv limba şi literatura română şi nu ar trebui să facă astfel de greşeli. La subiectul „Importanţa unui jurnal în viaţa adolescentului”, elevii s-au întrecut în afirmaţii haioase:

• „Jurnalul este un prieten pentru noi care nu va spune niciodată secretele e foarte important să scrie un jurnal la vârsta maturităţii, deoarece ai trecut prin multe şi gândeşti alfel. Un prim exemplu sunt chiar eu care m-am hotărât să îmi scriu un jurnal pentru a-mi pune gândurile pe foaie.”

• „Un alt argument care arată importanţa unui jurnal este reprezentat de faptul că acesta ne permite să ne amintim experienţele neplăcute prin care am trecut. De exemplu: cum trecem peste problema reprezentată de faptul că trebuie să prezentăm tema şi viziunea despre lume într-un text poetic, când noi ne-am axact strict pe proză, respectiv romanul. Sunt sigur că această pagină va fi una amuzantă peste câţiva ani, mai ales că acum încă nu ştiu cum să rezolv problema menţionată.”

• Aşa cum M. Eliade s-a folosit de jurnal pentru a scrie romanul Maitreyi, aşa putem face şi noi la vârsta a doua, după modelul din viaţa cotidiană. De exemplu David Beckam a promovat o carte despre viaţa lui ajungând la un profit de cinci milioane de euro pe vânzări.

Comentând poezia “Plumb” de George Bacovia, elevii uită orice logică de exprimare în limba română: „Strofa ilustrează sentimentul de iubire care dormea dus.”;“Prin intermediul sintagmei «amorul meu de plumb» este evidenţiată toxicitatea iubirii.”;“Eul liric apare în postura mortului îngropat de viu.”;“Metafora «sicriele de plumb» vin cu scopul de a întări impresia de apăsare în poezie.”;“Ţinând cont că plumb este un metal greu şi semnifică tristeţe, în poezie nu e vorba despre plumb ca şi metal”.

De asemenea, ei încurcă scriitorii români:“Cuptor este scrisă de Tudor Arghezi”.

Un elev a devenit comic fără voia lui, analizând poezia “Cuptor” de George Bacovia: “Tema secundară prezentă este iubirea, eul liric venind în grabă să-şi anunţe iubita că în oraş cadavrele se descompun, spunându-i să se dea cu parfum pentru a nu ajunge şi ea la acest proces.”

Nici cei de la profilul real nu s-au lăsat mai prejos, la subiectul importanţa alegerii unui model în viaţă, întrecându-se în perle:

 • Conform unor studii bazate pe cercetare reiese că fiecare om are milioane de vise doar că acestea nu pot fi realizate. În concluzie e bine să visăm şi să ne dorim să ajungem cineva în viaţă după modelul dorit, dar trebuie să ne gândim cât mai mult timp la acest lucru.

• În opinia mea este foarte importantă alegerea unui model de viaţă pentru că acest model din: televiziune, lectură, din jurul unde locuieşti etc. este negativ, în direcţia aceea ne vom îndrepta şi noi.

Un elev a comentat poezia lui Ion Barbu, Riga Crypto si lapona Enigel astfel: “Riga Crypto dorea ca Lapona Enigel să se căsătorească cu acesta şi să fie regină a ciupercilor, însă Lapona Enigel îl refuza şi îi spuse să părăsească lumea subterană şi să vină la suprafaţă”.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2013-07-03

TAGURI: perle, bac, bacalaureat, 2013, limba, literatura, romana





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri







Apa Nova