2017-11-20 13:57


Persoane cu funcții de conducere în unități medicale, găsite de ANI în incompatibilitate

 |  11:40
Persoane cu funcții de conducere în unități medicale, găsite de ANI în incompatibilitate

Agenția Națională de Integritate a informat joi, într-un comunicat de presă, că un număr de 15 persoane care dețin sau au deținut funcții de conducere în unități medicale se află în stare de incompatibilitate.

Potrivit ANI, este vorba despre 12 foști sau actuali șefi de secții, doi foști sau actuali directori medicali și un manager de spital.

„Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază - de a fi asistate sau reprezentate de un avocat si de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. UȘUREL IOAN ROMULUS, GAVRA AUREL, PRETORIAN GABRIEL și DAMIAN CLAUDIU-CONSTANTIN nu au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare”, se arată în comunicatul ANI.

Inspectorii ANI au constatat că în stare de incompatibilitate s-au aflat 12 foști sau actuali șefi de secții de la mai multe spitale din țară, şi anume: medicii Cristian Popa (Spitalul de Psihiatrie Poroschia, județul Teleorman), Mihai Iulian Ștefănescu (Spitalul Municipal Caritas din Roșiori de Vede, județul Teleorman), Gabriel Pretorian (Spitalul Orășenesc Zimnicea, județul Teleorman), Ioan Romulus Ușurel, Florea Borțun, Aurel Gavra, Ecaterina Ușurel și Viorel Ioan Stan (Spitalul Județean de Urgență Reșița, județul Caraș-Severin), Minodora Bogdan (Spitalul Județean de Urgență Zalău, județul Sălaj), Masoud Hashemi (Spitalul Județean de Urgență Slatina, județul Olt), Iuliu Ioan Silveșan Gherman și Victoria Bindea (Spitalul Județean de Urgență Bistrița, județul Bistrița-Năsăud).

În stare de incompatibilitate a fost găsit şi Claudiu Constantin Damian, manager al Spitalului Județean de Urgență Buzău. ANI susţine că „în perioada 4 august — 24 septembrie 2014, acesta a deținut simultan funcțiile de manager interimar al Spitalului Județean de Urgență Buzău și director în cadrul unei societăți comerciale.

Emilia Martin Vereș, director medical în cadrul Spitalului CF Sibiu, se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 4 noiembrie 2013, deoarece deține, simultan, și funcția de șef al secției de medicină internă, actualmente secția de boli cronice.

Sorana Mihaela Lăzărescu, fost membru al Comitetului Director (director medical) în cadrul Spitalului de Psihiatrie Poroschia din județul Teleorman, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 10 octombrie 2011 — 10 octombrie 2014, întrucât a deținut simultan și funcția de administrator unic al unui cabinet medical.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-01-21

TAGURI: ăersoana, functie, conducere, unitate, medicala, gaseste, ani, incompatibilitate



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


MECU
21 Ian 2016

In acest articol se spundoar de citeva cazuri,gasite de ANI,dar asemenea cazuri se gasesc peste tot in Romania,in toate domeniile!Dar in Sanatate,legile facute si cei aflati la putere au permis ca medicii sa aiba munca in invatamint universitar, liceal,postliceal,in spitale de stat,in cabinete si clinici particulare pe functii de executie si conducere,etcLa el sint situatiile si in alte domenii! Se intimpla asa ca unii sa aiba 2-5 locuri de munca iara altii niciunul,si sa peregrineze peste mari si tari! Cine vine sa faca ordine?Ca nici DIIcotul nu este omniprezent peste tot!?
Random image



Ultimele stiri






Apa Nova