2019-01-23 13:42


PESTA PORCINĂ, în cifre oficiale. Cât de GRAVĂ e situația

 |  18:18
PESTA PORCINĂ, în cifre oficiale. Cât de GRAVĂ e situația

La acest moment, pesta porcină africană (PPA) este prezentă în 296 de localități din 18 județe, cu un număr de 1.136 de focare (dintre care 18 în exploatații comerciale) și 444 de cazuri la mistreți. În total au fost eliminați 364.044 de porci afectați de boală, potrivit unei informări a ANSVSA.

Potrivit Autorității Naționale Sanitar Veterinare, au fost stinse până la această dată 12 focare în județul Satu Mare și singurul focar din județul Dâmbovița. De asemenea, unitatea de procesare a cărnii aparținând societății S.C. Carniprod SRL și-a reluat activitatea, în data de 14.08.2018.

Până la această data (14.12.2018) au fost despăgubiți 8.411 de proprietari, valoarea totală a plăților fiind de 236.544.640 de lei.

Prezenţa virusului PPA în ţara noastră a fost semnalată pentru prima oară pe 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare.   Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar sau DSVSA judeţeană. Pentru a împiedica răspândirea bolii, toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie, spune sursa citată.   ANSVSA precizează că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni.

Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-12-14

TAGURI: pesta porcina, cifre oficiale, focare, judete, mistreti, porci, ansvsa
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri





loading...