2017-11-24 16:30


Peste 2.700 de infracțiuni, constatate și 62.500 de amenzi, aplicate în planul Sărbători de Iarnă în Siguranță

 |  11:38
Peste 2.700 de infracțiuni, constatate și 62.500 de amenzi, aplicate în planul Sărbători de Iarnă în Siguranță

IGPR a anunţat sâmbătă, într-un comunicat de presă, că peste 2.700 de infracțiuni au fost constatate și peste 62.500 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate de polițiști în ultima săptămână din planul ''Sărbători de Iarnă în Siguranță''.

''În baza Planului ''Sărbători de Iarnă în Siguranță'', aprobat de ministrul Afacerilor Interne, domnul Petre Tobă, Poliția Română a acționat la nivel național, pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, în sezonul rece. În perioada 8 — 14 ianuarie, polițiștii au constatat 2.708 infracțiuni, dintre care 1.542 de natură judiciară, 643 la regimul circulației rutiere, 36 la Legea 241/2005, 104 la regimul silvic, 12 la Legea 407/2006 (legea vânătorii), 4 conform Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive și 367 alte fapte antisociale”, se arată în comunicatul citat.

Potrivit sursei citate, polițiștii au intervenit și au aplicat 62.517 sancțiuni contravenționale, „dintre care 7.490 pentru nerespectarea normelor privind ordinea și liniștea publică prevăzute de Legea 61/1991, au aplicat 808 sancțiuni prevăzute de Legea 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, 116 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, 329 la Legea nr. 171/2010 Codul silvic și 14 la Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive”.

În ceea ce priveşte neregulile constatate în trafic, polițiștii au aplicat 51.557 de sancțiuni contravenționale, 13.205 fiind pentru depășirea limitelor legale de viteză, 306 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, cu o îmbibație mai mică decât cea de la care fapta este considerată infracțiune, 27 pentru lipsa anvelopelor de iarnă și 13 administratorilor de drumuri.

Oamenii legii au reţinut 3.011 permise de conducere, dintre care 456 pentru viteză și 329 pentru consum de alcool, fiind retrase și 1.131 de certificate de înmatriculare, dintre care 27 pentru lipsa anvelopelor de iarnă.

IGPR a mai precizat că valoarea totală a sancțiunilor aplicate este de 14.528.572 lei, iar a bunurilor confiscate — de 159.535 lei. Au mai fost indisponibilizate bunuri în valoare de 150.153 de lei.

''Reamintim că, din dispoziția șefului Poliției Române, chestor de poliție Bogdan Despescu, zilnic, polițiștii acționează la nivel național pentru a nu avea persoane înzăpezite, blocate în trafic și expuse unor situații de risc, precum și pentru informarea populației, a conducătorilor auto, în ceea ce privește circulația rutieră pe drumurile publice. Totodată, polițiștii monitorizează modul de derulare a contractelor de deszăpezire'', se mai arată în comunicatul IGPR. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-01-16

TAGURI: 2700, infractiune, constatat, 62500, amenda, aplica, plan, sarbatoare, iarna, siguranta



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


CURIOSUL
16 Ian 2016

CAND O SA CUNOASCA SI SOCIETATEA ROMANEASCA DACA POLITIA ROMANA face ACTIUNI DE PREVENIRE a INFRACTIONALITATII sau a FAPTELOR ANTISOCIALE si daca exista vreo statistica cu asemenea indicatori. Dar preocupare pt ca macar in viitor sa apara asemenea statistica exista. In tarile din UE o exista oare asa ceva???
Random image



Ultimele stiri






Apa Nova