2017-10-23 07:25


Piaţa Universităţii se schimbă la faţă

 |  21:00
Piaţa Universităţii se schimbă la faţă

Până la sfârşitul verii, întreaga zonă a Pieţei Universităţii va fi un şantier, deoarece autorităţile vor să efectueze lucrări ample de amenajare.

Trotuarele din faţa Universităţii de Arhitectură şi a Teatrului Naţional, dar şi cele din zona parcării subterane vor fi pavate cu granit şi piatră cubică, iar în întreaga zonă pietonală vor fi amplasate băncuţe, stâlpi de iluminat, stâlpi de protecţie, suporturi pentru biciclete şi jardiniere. Pavajul şi asfaltul, aflate într-o stare avansată de degradare, vor fi şi ele înlocuite cu granit şi piatră cubică.

Mai mult, municipalitatea intenţionează să demoleze fântâna arteziană din faţa Arhitecturii şi să o înlocuiască cu o nouă fântână „săltătoare”.

Proiectul de modernizare a fântânii de la Universitatea de Arhitectură şi a spaţiilor publice din zonă face parte dintr-un plan mai amplu de reamenajare a Pieţei Universităţii, pentru care municipalitatea a organizat anul trecut un concurs de soluţii câştigat de trei arhitecte. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639567-04-18

Mai multe imagini:
Piaţa Universităţii se schimbă la faţă
zoom

TAGURI: Piata-Universitatii, granit, modernizare, amenajare, Arhitectura, pietonal, fantana, pavaj, asfalt



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri

A murit prinţesa Marina Sturdza Acum 16 ore | (0)
Eveniment