2016-12-08 00:20

SOCIAL


Plimbări gratuite cu vaporaşul pe Herăstrău

 |  11:57
Plimbări gratuite cu vaporaşul pe Herăstrău

Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement va sărbători luni, la Debarcaderul Central (Pavilion H), Ziua Marinei Române. Vor fi prezente pe lacul Herăstrău 12 ambarcațiuni, care vor totaliza un număr de 400 de locuri. În intervalul 12.00-20.00, cei care vor dori să se plimbe pe lac cu vaporașul vor beneficia de plimbări gratuite. De asemenea, vor fi disponibile pentru plimbări 60 bărci cu rame și 60 de hidrobiciclete, care pot fi închiriate pentru 5 lei/ oră bărcile și 10 lei/oră hidrobicicletele.

Evenimentul va începe cu ridicarea pavilionului si a marelui pavoaz în prezența gărzii de onoare și a fanfarei militare, după care vor urma oficierea unei slujbe religioase de comemorare a marinarilor căzuți la datorie, apariția zeului Neptun, parada vaporașelor si lăsarea la apă a ancorei de flori. Marinarii A.L.P.A.B. vor încheia acest program cu jocuri marinărești tradiționale precum trasul la parâmă și umplerea butoaielor cu apă. “ În această zi specială pentru marinarii români vom sărbători pe Lacul Herăstrău devotamentul și pasiunea cu care aceștia și-au dus la îndeplinire misiunile. Îi așteptăm cu drag pe toți cei care vor dori să ne fie alături la acest eveniment, ocazie cu care vom oferi vizitatorilor plimbări gratuite cu vaporașul”, a declarat Radu Popa, director general A.L.P.A.B.

Începând de marți, 16 august, bucureștenii vor plăti pentru o plimbare cu vaporașul 5 lei pentru adulţi şi 2 lei pentru copii şi pensionari.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639256-04-07



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image