Ploi torenţiale şi instabilitate atmosferică în 28 de judeţe
2018-08-19 18:30


Ploi torenţiale şi instabilitate atmosferică în 28 de judeţe

 |  14:03
Ploi torenţiale şi instabilitate atmosferică în 28 de judeţe

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică accentuată şi ploi torenţiale valabilă până luni dimineaţa, în 28 de judeţe.

Potrivit ANM, în intervalul 3 iulie, ora 14:00 – 4 iulie, ora 06:00, în vestul, centrul şi nordul ţării, precum şi în toate zonele montane vor fi perioade de timp cu instabilitate atmosferică accentuată. Vor fi averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de vânt ce vor lua şi aspect de vijelie şi pe arii restrânse grindină. Se vor înregistra cantităţi de apă de peste 20...25 l/mp şi izolat 50...60 l/mp.

Meteorologii precizează că fenomene asociate instabilităţii atmosferice se vor semnala şi în restul teritoriului, mai ales în seara zilei de duminică şi în primele ore ale nopţii, dar pe spaţii mai restrânse.

„În a doua parte a zilei de sâmbătă (2 iulie), îndeosebi la deal şi la munte, local vor fi averse torenţiale, însoţite de descărcări electrice, intensificări ale vântului şi grindină. Pe parcursul zilei de duminică, 3 iulie, local în Câmpia Română disconfortul termic va fi ridicat, iar indiceletemperatură - umezeală (ITU) va atinge şi depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi”, se arată în avertizarea ANM.

Județele ce se vor afla sub Cod galben de ploi torenţiale sunt: Satu Mare, Bihor, Maramureș, Sălaj, Cluj, Caraș-Severin, Bistrița-Năsăud, Alba, Hunedoara, Gorj, Mehedinți, Mureș, Sibiu, Gorj, Suceava, Harghita, Brașov, Vâlcea, Neamț și Botoșani și, parțial, Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Arad și Timiș.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-07-02

TAGURI: ploaie, torentiala, instabilitate, atmosferica, 28, judet, avertizare, anm





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri










Apa Nova

Besliu Servicii Funerare Brasov este o afacere de familie. Promisiunea noastra este aceea de a fi alaturi de fiecare familie si de fiecare persoana pentru a trece peste momentele grele, pentru ca timpul si atentia dumneavoastra sa fie acordate celor dragi.

loading...