Poliția AVERTIZEAZĂ: Se schimbă regulile privind ITP-ul
2018-08-20 19:44


Poliția AVERTIZEAZĂ: Se schimbă regulile privind ITP-ul

 |  16:29
Poliția AVERTIZEAZĂ: Se schimbă regulile privind ITP-ul

Poliţia reaminteşte că din 20 mai intră în vigoare o serie de prevederi care modifică OUG 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice din România. Noile prevederi permit suspendarea înmatriculării unui vehicul fără Inspecţie Tehnică Periodică valabilă sau dacă vehiculul nu a fost înscris pe numele propietarului de drept la 90 de zile de la achiziţionarea lui.

"Poliţiştii vor dispune, începând cu 20 mai, suspendarea înmatriculării în cazul în care inspecţia tehnică periodică a vehiculului nu este valabilă şi în cazul în care noul proprietar nu a solicitat transcrierea transmiterii dreptului de proprietate în 90 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului", transmite Poliția.

Conform legii, va fi aplicată suspendarea de drept a înmatriculării vehiculului pentru care inspecţia tehnică periodică nu este valabilă. În cazul depistării în trafic a unui vehicul a cărei inspecţie tehnică periodică a expirat, pe lângă sancţiunea contravenţională principală, vor fi reţinute şi certificatul de înmatriculare, plăcuţele cu numărul de înregistrare şi se va elibera dovadă fără drept de circulaţie.

Suspendarea de drept a înmatriculării încetează la data la care vehiculul trece o nouă inspecţie tehnică periodică.

De asemenea, suspendarea înmatriculării se aplică şi în cazul în care noul proprietar nu a solicitat autorităţii competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate în 90 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului. Suspendarea încetează la data transcrierii transmiterii dreptului de proprietate.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-05-06

TAGURI: politie, reguli, inmatriculare, itp





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


CURIOSUL
06 Mai 2018

PAI DACA POLITIA NU A FOST CONSULTATA IN EMITEREA ACESTEI REGLEMENTATRI referitoare la ITP ce sa mai vorbim de normalitate in fundamentarea si elaborarea normelor legale................la nivel national.......
ADEVARAT
06 Mai 2018

POATE TERMINA CU BISNITARI SI SAMSARI . DAR SI TRANSMITEREA DATELOR DE LA ANAF CATRE POLITIE SI RAR
CRISTESCU
07 Mai 2018

la strada sa vina si ANAF-ul si sa verifice baza de date a bisnitarilor sa le ia impozit pe ultimii 5 ani, daca anual au trecut prin ei mai mult de 2 autovehicule, care au intoxicat Romania mai mult decat toata industria de inainte de 1989.
Random image



Ultimele stiri










Apa Nova

Besliu Servicii Funerare Brasov este o afacere de familie. Promisiunea noastra este aceea de a fi alaturi de fiecare familie si de fiecare persoana pentru a trece peste momentele grele, pentru ca timpul si atentia dumneavoastra sa fie acordate celor dragi.

loading...