2016-12-06 20:07

SOCIAL


Populaţia României a continuat să scadă şi în luna noiembrie 2010, cu 4.128 de locuitori

 |  17:04
Populaţia României a continuat să scadă şi în luna noiembrie 2010, cu 4.128 de locuitori

PopulaţiaRomâniei a înregistrat spor natural negativ şi în a 11-a lună din 2010, încondiţiile în care numărul naşterilor a fost depăşit de cel al deceselor cu 4.128,continuând declinul resimţit de la începutul anilor '90, potrivit datelorpublicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Înprimele 11 luni din 2010, populaţia a scăzut cu 40.846 persoane, în timp ce, înîntregul an 2009, populaţia României s-a diminuat cu peste 34.000 de persoane.În prezent, România are mai puţin de 21,5 milioane de locuitori, faţă de vârfulde 23,2 milioane atins în urmă cu 20 de ani.

PotrivitINS, în ultimii ani, sporul natural a înregistrat în România o anumităciclicitate, cu valori negative mai mari în lunile de iarnă şi uşoare valoripozitive în vară sau la începutul toamnei. Astfel, numărul de născuţi-vii înregistraţiîn luna noiembrie a fost de 17.773 (10,1 la 1.000 locuitori), cu 755 mai mulţidecât în octombrie, în timp ce numărul deceselor a fost de 21.901 (12,4 la1.000 locuitori), în creştere cu 253 faţă de luna precedentă.

Faţăde noiembrie 2009, numărul de născuţi-vii a crescut cu 414, iar număruldeceselor a fost mai mare cu 48, se arată în comunicatul INS. De asemenea, 177de copii din România cu vârsta sub un an au decedat în luna noiembrie, cu 15mai puţini decât în noiembrie 2009.

Înceea ce priveşte căsătoriile, numărul acestora a scăzut în luna noiembrie cu6.793 faţă de octombrie, până la 5.120, în timp ce numărul de divorţuri acrescut cu 277 faţă de luna precedentă, la 2.207. Numărul căsătoriilor dinnoiembrie 2010 a fost cu 1.835 mai mic decât în aceeaşi lună din 2009, iar prinhotărâri judecătoreşti definitive s-au pronunţat cu 672 mai puţine divorţuri înnoiembrie anul trecut decât în noiembrie 2009.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639234-02-24



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image