2017-11-23 11:35


Prefectura București nu modifică anunțul fals. Dezinformarea publică referitoare la procesul de înmatriculare a autovehiculelor continuă

 |  21:01
Prefectura București nu modifică anunțul fals. Dezinformarea publică referitoare la procesul de înmatriculare a autovehiculelor continuă

În ediția de marți, 5 ianuarie, am semnalat dezinformarea pe care o practică sursele oficiale de la care cetățenii plătitori de taxe trebuie să își obțină informațiile necesare în vederea înmatriculării autovehiculelor. Respectiv, atât pe site-ul Prefecturii București, cât și telefonic, se afirmă că dovada de nereturnare a timbrului de mediu (principala taxă ce trebuie achitată în cazul autovehiculelor rulate, achiziționate la mâna a doua) nu trebuie eliberată pe numele solicitantului înmatriculării. Însă, la ghișeele Serviciului Public Comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a autovehiculelor (SPCRPCIA) din Șoseaua Pipera nr. 49, situația este cu totul alta - ești trimis acasă, dacă nu ai dovada pe numele tău sau al fostului proprietar, trecut în certificatul de înmatriculare.

După discuția cu șeful SPCRPCIA, comisar șef Șerban Petruș, am nădăjduit că situația va fi îndreptată, măcar acum, la aproape trei ani de la modificarea legislației. Din păcate, chiar și azi, a doua zi de la apariția articolului, precizarea de pe site-ul Prefecturii a rămas în aceeași formă, iar cei care nu află din PUTEREA sau „pe surse” cum stă treaba, vor face un drum degeaba, până în Șoseaua Pipera nr. 49. Reproducem, din nou, ce scrie pe site-ul Prefecturii: „(trebuie prezentată, alături de alte documente, în vederea înmatriculării - n.r.) Dovada că proprietarului plătitor al taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule, al taxei pe poluare pentru autovehicule, al taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule sau al timbrului de mediu pentru autovehicule nu i s-a restituit cuantumul acesteia sau valoarea reziduală, documentul care evidenţiază această situaţie se eliberează de organul fiscal competent”. E limpede, conform acestei surse oficiale, dovada nu trebuie eliberată unei anume persoane.

Am arătat că este lipsită de logică restricția impusă la eliberarea dovezii de nereturnare a timbrului de mediu, însă, până când lucrurile se vor clarifica legislativ, trebuie să acceptăm interpretarea dată prevederilor actuale de juriștii Direcției Înmatriculări, pomeniți în argumentația sa de domnul Petruș. prin urmare, ne-a rămas doar să ne conformăm și să cerem și oficialilor să se conformeze până la capăt, printr-o abordare unitară a problemei. Noi, simpli cetățeni, ne conformăm, că n-avem încotro, oficialii nu se conformează, fiindcă se pare că „așa vor mușchii lor”.

Am insistat miercuri, contactând-o pe Cristina Glomnicu, purtătoarea de cuvânt a Prefecturii București, ca problema semnalată să fie soluționată, fiind foarte simplu să se introducă o frază lămuritoare în textul de pe site. Din nou, ni s-a promis că se vor face demersurile necesare, dar până la închiderea ediției nu s-a reușit. O fi în concediu de odihnă sau de boală IT-iștii Prefecturii...

Vom continua să monitorizăm problema și vom reveni asupra ei, dacă bătaia de joc nu va înceta.

Deocamdată, în ajutorul celor obligați să treacă prin furcile caudine ale înmatriculării autovehiculelor, prezentăm tipizatul cererii ce trebuie depusă în vederea obținerii dovezii de nereturnare a timbrului de mediu. Tipizatul este cel folosit de ANAF sector 4 (se obține de la un XEROX din apropiere, normal, și costă 50 de bani, că doar nu e o simplă copie, e un tipizat!), dar e valabil oriunde, cu condiția de a modifica sectorul, respectiv localitatea. Tipizatul conține (pe verso) și lista documentelor ce trebuie anexate cererii. Succes!

Documente ce trebuie anexate în copie la cererea pentru eliberarea dovezii de nereturnare a timbrului de mediu:

1). Carte de identitate cumpărător sau vânzător;

2). Carte de identitate autovehicul (în cazul unei cărţi duplicat se prezintă prima carte);

3). Certificat înmatriculare;

4). Declaraţie pe proprie răspundere (în cazul în care nu deţine certificatul de înmatriculare);

5). Factura sau contractul de vânzare-cumpărare;

6). Document care atestă plata taxei (opţional, dar important!).


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-01-06

Documente:

TAGURI: prefectura bucuresti, autovehicul, spcrpcia, serban petrus



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova