2016-12-09 02:12

SOCIAL


Premieră medicală: Operaţie laparoscopică pentru obezitate, transmisă în direct din România la Roma

 |  17:21
Premieră medicală: Operaţie laparoscopică pentru obezitate, transmisă în direct din România la Roma

Şeful DepartamentuluiChirurgie Generală Delta Hospital, Cătălin Copăescu, realizează, vineri, douăoperaţii laparoscopice de chirurgia obezităţii, acestea fiind transmise îndirect la cel de-al 22-lea Congres de Chirurgie Digestivă, organizat înperioada 5-6 mai, la Roma.

Transmitereaîn direct a unor operaţii bariatrice efectuate laparoscopic în România la uncongres internaţional este o premieră naţională.

Lacele două intervenţii laparoscopice efectuate de echipa condusă de mediculCătălin Copăescu vor asista peste 800 de chirurgi din Italia şi alte ţărieuropene. Este vorba despre o operaţie de reducere a stomacului (gastrectomielongitudinală sau Gastric Sleeve) şi o operaţie de bypass gastric, se aratăîntr-un comunicat al unităţii sanitare.

Intervenţiachirurgicală de gastrectomie longitudinală presupune îndepărtarea a 80 la sutădin stomac, realizând un rezervor gastric cu o capacitate mult mai mică.Acestlucru va reduce major senzaţia de foame şi va facilita instalarea precoce asaţietăţii. Durata medie a unei astfel de operaţii este de aproximativ 50 deminute.

Operatiade bypass gastric constă în formarea unui mic rezervor gastric (cu o capacitatede aproximativ 25 cmc) şi ocolirea, de către alimentele înghiţite, a unuisegment important din intestinul subţire (aproximativ 150 de cm), reducândabsorbţia caloriilor.Intervenţia chirurgicală durează aproximativ 90minute, a precizat sursa citată.

MediculCătalin Copăescu are o vastă experienţă în chirurgia obezităţii, el operândpână în prezent peste 2.500 de pacienţi cu obezitate,diabetzaharatsau alte boli metabolice. El este cel care l-a operat pe bărbatul de aproape400 de kilograme şi care era considerat cel mai gras om din România.

Congresulde Chirurgie Digestivă din Italia include atât lucrări ştiinţifice, cât şidemonstraţii practice constând în intervenţii chirurgicale care se vordesfăşura live, prin intermediul unor videoconferinţe. Intervenţiilechirurgicale vor fi efectuate atât de medici din Italia, cât şi de medici dinEuropa, SUA, Africa sau Asia, printre aceştia fiind şi chirurgul român Cătalin Copăescu.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639246-07-28



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image