2018-06-24 23:55


Primăria Capitalei se împrumută. “Gaura neagră RADET” mai înghite 248 de milioane

 |  21:01
Primăria Capitalei se împrumută. “Gaura neagră RADET” mai înghite 248 de milioane
P24

Consilierii generali au aprobat împrumtul de 248 de milioane de lei necesar regiei de termoficare pentru transportul şi distribuţia agentului termic până la sfârşitul lunii decembrie 2015. Aleşii locali i-au reproşat primarului general interimar că nu a făcut demersuri pentru fuziunea RADET-ului cu furnizorul de energie termică ELCEN. În interpelări, consilierii generali au acuzat guvernul de “sabotaj la adresa bucureştenilor”.

Potrivit unei anexe depusă de conducerea RADET la proiectul de hotărâre, cele 248 de milioane de lei reprezintă doar diferenţa de tariff la energia termică furnizată populaţiei. 40 de milioane lei este decontul aferent lunii octombrie 2015, 90 de milioane lei pentru noiembrie şi 118 milioane lei pentru decembrie. Din ianuarie 2016, încălzirea va fi decontată din bugetul pe 2016. În interpelările lor, consilierii au avansat mai multe soluţii salvarea regiei de termoficare, dar toţi l-au acuzat pe primarul general interimar Ştefănel Marin că nu a făcut demersurile necesare pentru fuziunea RADET cu ELCEN. Cei mai mulţi regretau nominalizarea sa şi spuneau că au ales această variantă pentru a avea sprijinul vicepremierului de atunci Gabriel Oprea pentru fuziunea cu ELCEN. Câţiva consilieri au părăsit sala în momentul votului, nefiind de acord cu împrumutul Municipalităţii. Cei rămaşi în sală au votat în unanimitate hotărârea de reîmpovărare financiară, care nu rezolvă problemele RADET.

Degetul pe rană

Avocatul Doru Giugula a reiterat povestea numirilor în funcţii de decizie a unor personaje şi a punctat faptele de corupţie a unor funcţionari din Primăria Capitalei. Referitor la faptul că 14 CET-uri ar trebuie închise pentru că nu au avize de funcţionare de la ISCIR, Giugula a spus că această instituţie nu mai este în subordinea Primăriei Capitalei de vreo 15 ani. „Andrei Gerea, ministrul Energiei, a oprit fuziunea din mercatilism. Marcel Nicolaescu, directorul ELCEN, a cerut el să fie numit în această funcţie. Apoi a uitat de ce a plecat. Grupurile de interese sunt aşa de mari la ELCEN, încât a uitat ce pledase înainte de numirea sa în funcţie. ELCEN refuză fuziunea de frica unui audit şi a situaţiei contabile. Care sunt firmele care căpuşează ELCEN? Cineva acoperă aceste treburi. Să sperăm că nu mai pune frâne Gerea în următoarele 48 de ore cât mai este ministru şi să semneze fuziunea. Încălcarea Memorandumului este un sabotaj la adresa bucureştenilor. ELCEN nu a prezentat niciodată costul real al gigacaloriei, care ar trebui să fie gratis. Există un masterplan făcut de o firmă de consultanţă de vreo doi ani. El este ţinut în sertare de funcţionari corupţi ca Mădălin Dumitru. Toţi ştiu să facă bani pe seama statului. Nu s-ar mai cere comisioane dacă ar exista parteneriat public privat. Proiectul de hotărâre de astăzi nu a trecut pe la Comisia Juridică”, a declarat Doru Giugula, care a părăsit sala înaintea votului. De altfel, nici un jurist din Consiliul General nu a participat la votul de împrumut.

Acuzaţiie aduse primarului

Consilierul liberal Mircea Raicu a apreciat că după fuziunea RADET-ELCEN preţul gigacaloriei ar fi mult mai mic, în condiţiile în care valoarea invetiţiilor necesare ar fi egală cu valoarea datoriilor, adică de un milion de euro fiecare. „Serviciul public trebuie privit în ansamblu, nu fracţionat. ELCEN se duce în faliment fără RADET. ELCEN produce energie şi are preţ competitiv pe banii bucureştenilor. Putem accesa fonduri europene numai pentru distribuţia şi transportul agentului termic”, a argumentat Raicu. Consilierul i-a reproşat primarului că a început să se comporte ca Sorin Oprescu când declară că „lucrurile se mişcă în bine”. „Nu ai ieşit public să spui că noi nu minţim, nu ai reacţionat public. Singura voce prezentă a fost a lui Marcel Nicolaescu, unul din vinovaţii de situaţia de astăzi. În urmă cu două luni când ai fost numit primar general interimar ai avut mandat să scoţi cele două regii din faliment. Ce ai făcut din Acordul pentru bucureşteni? Am solicitat o analiză juridică a cazului Constanda, dosar trimis spre rejudecare. Nici măcar nu a fost retrasă acţiunea împotriva consilierilor generali depusă de Primărie. Plătim o gloată de trântori avocaţi şi nu ai făcut o strategie pentru cei 160 de milioane pe care îi cere şi îi vor plăti tot bucureştenii”, a spus Mircea Raicu.

Variante de resuscitare

Soluţia insolvenţei RADET, spunea un consilier, ar avea avantajul că „reorganizarea” s-ar putea extinde pe trei ani şi s-ar şterge penalităţile pe care le are acum regia către ELCEN. Cristinel Deaconescu a reluat posibilitatea parteneriatului public privat, prin care investitorii să poată produce energie termică pe care să o distribuie prin conductele RADET.

În replică Ştefănel Marin a declarat că a participat la multe discuţii cu factorii de decizie. Faţă de parteneriatul public privat, el sugerat că ar fi ilegal şi „nimeni nu vrea să ajungă la DNA”.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-11-16

TAGURI: radet, imprumut, primarie, gaura neagra





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri









Apa Nova

Besliu Servicii Funerare Brasov este o afacere de familie. Promisiunea noastra este aceea de a fi alaturi de fiecare familie si de fiecare persoana pentru a trece peste momentele grele, pentru ca timpul si atentia dumneavoastra sa fie acordate celor dragi.