2016-12-09 11:56

SOCIAL


Primăria sectorului 6 a investit până în prezent 150.000 euro în Infochioşcuri Inteligente

 |  17:14
Primăria sectorului 6 a investit până în prezent 150.000 euro în Infochioşcuri Inteligente

PrimăriaSectorului 6 a investit 50.000 de euro în faza a doua a proiectului pentruInfochişcuri Inteligente, după ce în prima fază a proiectului, de la sfârşitullui 2009, a investit 100.000 euro. Acum mai puţin de 2 luni, unul dintreinfochioşcuri a fost victima unui atac informatic, în urma căruia acesta rulaconţinutul unui site pentru adulţi.

Faza a doua de dezvoltare a acestui proiect aduce ca element de noutateacceptarea la plată a amenzilor ce pot fi plătite la jumătate în primele 48 deore de la constatarea contravenţiei.

Potrivitdirectorului de dezvoltare carduri din cadrul Piraeus Bank România, MioaraGeorgescu, în faza a doua de dezvoltare a proiectului au mai fost instalateîncă patru POS-uri în zone cu trafic intens, astfel că numărul locaţiilor undepot fi plătite taxe şi amenzi cu cardul a ajuns la 12.

Directorulexecutiv al Serviciul Public pentru Finanţe Publice Locale (SPFPL) Sector 6,Cosmin Popp, a declarat că valoarea proiectului se ridică la 150.000 de euro.De asemenea, el a precizatcă pe parcursul funcţionării Sistemului au fostînregistrate 7.000 de plăţi în valoare de peste 125.000 de euro, la un total depeste 16.000 de utilizatori.Programul are la bază o tehnologie larg răspândită în ţările din vestul UniuniiEuropene şi anume tehnologia pentru Plăţi Neasistate (Unattended Payments) cucard bancar, adică un terminal specializat, prin care utilizatorulinteracţionează direct cu informaţia necesară în regim self-service.Procedura de plată presupune autentificarea utilizatorului prin scanareaelectronică a cărţii de identitate, afişarea sumelor de plată pe categorii detaxe, impozite sau amenzi, prin interconectarea cu aplicaţia de calcul ataxelor şi impozitelor folosit de SPFPL Sector 6. Plata acestora, totală sauparţială, adică a uneia sau a mai multor categorii de taxe, se face folosind unPOS bancar garantat şi certificat conform cerinţelor şi rigorilor sistemuluibancar şi al organizaţiilor procesatoare de carduri (VISA, MASTERCARD).

Infochioşcurileau deveniv faimoase după ce, pe 21 februarie, bucureştenii care au venit launul dintre dispozitivele din sectorul 6 al Capitalei au avut parte de un filmporno. Aparatul a fost ţinta unui atac asupra sistemului informatic. Aplicaţiade bază a fost deconectată, în locul ei fiind deschis un site pentru adulţi.

Dela un număr de opt infochioşcuri în 2009 s-a ajuns, în acest moment, la 12.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639246-07-28



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image