2018-11-18 05:56


Primul lot de autospeciale achiziţionate de MAI va intra miercuri în dotarea structurilor subordonate

 |  15:46
Primul lot de autospeciale achiziţionate de MAI va intra miercuri în dotarea structurilor subordonate

Primul lot de autospeciale achiziţionate de MAI pentru structurile subordonate va fi repartizat miercuri prefecturilor şi Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor.

Potrivit unui comunicat de presă al MAI, maşinile fac parte din al doilea program de înzestrare cu mijloace auto desfăşurat de minister în acest an, fiind o achiziţie făcută din fondurile proprii.

Astfel, în prima fază a derulării achiziţiilor de autovehicule vor intra în dotarea Inspectoratului General al Poliţiei Române 60 de autospeciale Dacia Duster şi 42 vor fi repartizate Instituţiilor Prefectului din întreaga ţară.

Alte 12 autospeciale Dacia Dokker vor fi livrate Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare Vehicule pentru acoperirea deficitului de mijloace auto cu care se confruntă această instituţie.

Aceste autospeciale reprezintă primul lot din cele 20 care urmează să intre în dotarea structurilor MAI până la data de 30 noiembrie 2018.

Potrivit comunicatului, Ministerul Afacerilor Interne a început procedura pentru achiziţia de autospeciale pentru structurile sale la data de 16 martie a.c., fiind publicat în SEAP anunţul cu privire la organizarea licitaţiei publice pentru încheierea unui acord-cadru de furnizare de autovehicule cu dotări specifice necesare desfăşurării în bune condiţii a activităţilor operative.

Contractul are o valoare de peste 100 milioane lei şi va duce la achiziţia a aproximativ 700 de maşini de poliţie, 140 de autovehicule de intervenţie şi patrulare, 135 de autovehicule pentru munca operativă, 35 de autospeciale de transport reţinuţi, 35 de motociclete cu dotări specifice muncii de poliţie şi 90 de autovehicule pentru munca specifică Poliţiei de Frontieră.

În prezent, din totalul de vehicule prevăzute în tabelele de înzestrare ale structurilor MAI sunt asigurate 53,7% mijloace de transport. Dintre acestea, 25% au o vechime de exploatare cuprinsă între 5 şi 10 ani, se mai arată în comunicat.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-08-28

TAGURI: mai, lot mai, autospeciale,
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...