2016-12-07 22:26

SOCIAL


Profesor Mircea Dumitru, noul rector la Universitatea Bucureşti

 |  16:17
Profesor Mircea Dumitru, noul rector la Universitatea Bucureşti

Noul rector al Universităţii din Bucureşti este filosoful Mircea Dumitru, recunoscut în comunitatea academică a specializării sale şi care, în plus, beneficiază de experienţa muncii într-o universitate americană de top.

Ministrul educaţiei, Daniel Funeriu, e de părere că mandatul noului rector va fi condus de o viziune pragmatică de tip american, dar şi cu înţelepciunea unui filosof trecut prin şcoala stoicilor. „Este limpede că toate privirile universităţilor din România sunt aţintite asupra dumneavoastră. Linia pe care o imprimaţi universităţii dumneavoastră va fi urmată, fără îndoială, de restul universităţilor din România”, a spus ministrul educaţiei.

Funeriu consideră că mandatul noului rector al UB nu va fi simplu, iar obstacolele pe care Mircea Dumitru le va avea de înfruntat nu sunt nici puţine şi nici facile. Ministrul şi-a exprimat convingerea că Senatul UB îl va sprijini pe Mircea Dumitru pentru a duce universitatea „şi mai sus“.

Printre priorităţile din proiectul de management al noului rector se numără consolidarea poziţiei Universităţii în spaţiul naţional şi european, transformarea instituţiei de învăţământ în una mai mult centrată pe studenţi, creşterea numărului de centre de cercetare competitive şi performante la nivel european. Dumitru mai include în plan şi selecţia, formarea şi dezvoltarea continuă, deschisă şi transparentă a personalului, conform standardelor specifice secolului XXI, şi creşterea profesionalismului în evaluare.

O altă prioritate este sprijinirea departamentelor de limbi străine, în special a celor de limbi clasice şi cu arii restrânse de referință, dar şi a celor consacrate limbilor cu circulaţie internaţională. La o atentă privire asupra tuturor punctelor expuse de noul rector în proiectul de management, se observă clar faptul că multe dintre noile rezoluţii fac parte din cele revendicate de studenţii Facultăţii de Istorie la marşul de acum câteva săptămâni.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639269-03-12



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image