2017-11-19 05:11


Profesorii cer din nou Guvernului salarii mai mari

 |  19:59
Profesorii cer din nou Guvernului salarii mai mari

Sindicatele din Educație vor ca salariul de bază al profesorului debutant să fie de 150 la sută faţă de cel minim, iar al învăţătorului cu studii medii 80 la sută din cel al profesorului. Cererile vor fi prezentate, marți, la negocieri, Guvernului.

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, care reprezintă drepturile şi interesele a peste 178.000 de salariaţi din învăţământul preuniversitar, consideră că noua lege de salarizare unitară trebuie să elimine actualele inechităţi şi dezechilibre în ceea ce priveşte salarizarea personalului din sectorul public. "O lege de salarizare construită plecând de la principii corecte presupune ca fiecare categorie socio-profesională să fie poziţionată în grila de salarizare în funcţie de rolul pe care-l are în dezvoltarea societăţii. Este o realitate faptul că învăţământul este un domeniu strategic de care depinde viitorul unei ţări. Din păcate, în România, acest sector de activitate a fost neglijat în ultimii 26 de ani, fiind constant subfinanţat şi consecinţele se văd", arată un comunicat al FSLI.

Potrivit organizaţiei sindicale, în momentul de faţă, după majorarea salarială de aproximativ 25% din anul 2015, salariul unui profesor debutant este de aproximativ 1.100 de lei, iar al unui profesor la final de carieră este de aproximativ 2.400 de lei, ceea ce este "jenant". FSLI arată că, în acest moment, PIB-ul per capita în România este de aproximativ 35.000 lei. Raportat la acest indicator, salariile profesorilor debutanţi din România - 18.900 lei/an - reprezintă 53 la sută, iar salariul maxim - 41.800lei/an - înseamnă 118 la sută. În alte ţări europene nivelul salariilor minime ale profesorilor raportate la PIB-ul per capita este: 179 la sută în Muntenegru, 152 la sută în Germania, 139 la sută în Spania, 126 la sută în Grecia etc.

În ceea ce priveşte nivelul salariilor maxime, raportate la PIB-ul per capita, acesta este: 306 la sută în Cipru, 284 la sută în Muntenegru, 261 la sută în Portugalia, 206 la sută în Germania etc. "Aceste rapoarte evidenţiază faptul că, în România, modul de stabilire a salariilor din învăţământ este complet discriminatoriu comparativ cu alte categorii socio-profesionale. La o simplă analiză a legislaţiei din domeniul salarizării de dinainte de anul 1989 se constată că - între salarizarea din învăţământ şi cea din alte sectore bugetare: justiţia, armata, administraţia centrală etc. - exista un echilibru, echilibru care a dispărut după 1990", spune FSLI.

Ultima majorare a salariilor din Educație a fost de 15%, în decembrie 2015.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-01-18

TAGURI: profesori, crestere salarii, guvern, salarii educatie



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova