2017-10-23 18:07


PROGNOZA METEO completă pentru sfârșitul săptămânii

 |  17:31
PROGNOZA METEO completă pentru sfârșitul săptămânii

Codul galben de caniculă va fi extins în cursul zilei de joi pentru judeţe din sudul Moldovei şi Muntenia, urmând să fie valabil în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, a declarat joi, Elena Mateescu, director executiv al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), într-o conferinţă de presă, organizată de Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu - Şişeşti", transmite Antena 3.

Pe de altă parte, în weekend-ul ce urmează, meteorologii prognozează o răcire accentuată a vremii în jumătatea de vest a ţării, unde temperaturile vor scădea şi cu 10 grade faţă de cele înregistrate în aceste zile, iar termometrele nu vor depăşi, pe timpul zilei, 24 de grade Celsius. 'Astăzi (joi, 10 august 2017 - n. r.) este în vigoare avertizarea meteorologică de Cod portocaliu pentru judeţe din partea de sud-vest şi vest a României, respectiv şase judeţe şi, nu în ultimul rând, Codul galben (...) Începând de ieri (miercuri, 9 august 2017 - n. r.), vorbim despre un nou val de caniculă pentru jumătatea de vest a României. Este posibil ca, astăzi, în urma materialelor analizate în această dimineaţă, să vorbim de o extindere din perspectiva Codului galben şi pentru judeţe din partea de sud a României şi sudul Moldovei pentru ziua de mâine şi sâmbătă, când observăm pentru 10, 11 şi 12 august temperaturi maxime în medie de peste 35 de grade Celsius, în aproape toată ţara', a precizat Mateescu. Potrivit specialistului ANM, la polul opus se vor afla judeţe din partea de vest a ţării, unde instabilitatea atmosferică va fi accentuată, începând din după-amiaza zilei de sâmbătă şi până spre începutul săptămânii viitoare. 'Pe de altă parte, aşa cum s-a întâmplat de fiecare dată după un val de căldură, o masă de aer foarte călduroasă este înlocuită de o masă de aer mai rece, violenţa fenomenelor meteorologice specifice instabilităţii atmosferice fiind una semnificativă, pentru că vorbim în special de sâmbătă după-amiază, în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică. Observăm semnalul scăderii regimului de temperaturi şi apariţiei unor cantităţi mai mari de precipitaţii în zilele de 12 şi 13 august, mai ales pentru jumătatea de vest a ţării, acolo unde cu siguranţă vom avea parte de ploi cu caracter torenţial, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi căderi de grindină. În următoarele zile, cu siguranţă aşa cum au fost pe tot parcursul acestui an şi nu numai, meteorologii vor analiza şi vor lua decizia emiterii unor noi mesaje meteorologice în funcţie de modelele de prognoză. Ce este semnificativ: o uşoară răcorire pentru partea de vest, asociată şi cu fenomene specifice instabilităţii. Dacă astăzi şi mâine vorbim de temperaturi în această parte a ţării de 37-39 de grade Celsius, sâmbătă şi, mai ales, duminică şi luni, vorbim de temperaturi maxime ce nu vor depăşi 24 de grade Celsius. Atunci, cu siguranţă se va simţi diferenţa între ceea ce înseamnă aceste zile şi ce urmează în acest sfârşit de săptămână, în partea de vest', a explicat Elena Mateescu. Aceasta a adăugat că, pentru zona de sud şi de sud-est, 'vorbim în continuare de valori ale temperaturi maxime apropiate de caniculă şi chiar peste' şi 'abia săptămâna viitoare, până în prima jumătate, vom vorbi de temperaturi apropiate de ceea ce ar fi normal pentru această dată din calendar'. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic valabilă pe parcursul zilei de joi în şase judeţe şi o alta Cod galben pentru alte 13 judeţe. Conform meteorologilor, joi, valul de căldură se va intensifica şi va cuprinde cea mai mare parte a ţării. Astfel, în zonele joase de relief din vest şi local din centru şi sud, vremea va fi caniculară, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul de 80 de unităţi. Minimele nocturne nu vor coborî, în general, sub 20 de grade, iar în Dealurile de Vest vor fi de 24-25 de grade. Sub Cod portocaliu se vor afla judeţele Dolj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Timiş, Arad şi Bihor, unde disconfortul termic va fi accentuat şi se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse între 37 şi 39 de grade. În Maramureş, nordul Crişanei, în cea mai mare parte a Transilvaniei, nordul şi estul Olteniei şi în sud-vestul Munteniei, disconfortul va fi ridicat, iar maximele termice se vor situa în general între 35-37 de grade. Se vor afla sub Cod galben judeţele Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Mureş, Hunedoara, Alba, Sibiu, Gorj, Vâlcea, Olt şi Teleorman. ANM menţionează că valul de căldură va persista până spre sfârşitul săptămânii. În zonele de munte, îndeosebi din nord-vestul teritoriului, pe arii restrânse în timpul după-amiezelor vor fi manifestări specifice instabilităţii atmosferice.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-08-10

TAGURI: prognoza meteo, anm, elena mateescu, week-end, canicula, vreme rece



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri