2016-12-08 14:06

SOCIAL


Proiectul „Facultate fără BAC”, respins de deputaţi

 |  14:16
Proiectul „Facultate fără BAC”, respins de deputaţi

Camera Deputaţilor a respins, ieri proiectul de lege care prevedea posibilitatea ca absolvenţii care nu au promovat examenul de bacalaureat şi care au terminat liceul cu cel puţin media 7 să poată urma un an pregătitor de facultate. Opoziţia nu şi-a exercitat dreptul la vot, deşi reprezentanţii PSD şi PNL au fost prezenţi în sală. Actul normativ iniţiat de parlamentarii social-democraţi Ecaterina Andronescu, Cristian Dumitrescu şi Titus Corlăţean a fost depus la Parlament la sfârşitul lunii septembrie.

În proiect se propune ca absolvenţii care nu au luat bacalaureatul şi care au terminat liceul cu cel puţin media 7 să aibă “dreptul să urmeze în universităţi, în condiţiile aprobate de senatele universitare, un an pregătitor” de facultate.  Potrivit propunerii legislative, Senatul universitar stabileşte condiţiile de înscriere şi de finanţare a studiilor în anul pregătitor. În plus, iniţiativa prevede că absolvenţii de liceu care nu au promovat examenul de bacalaureat să beneficieze de finanţare în şcolile postliceale de stat. Aceştia mai pot susţine, în cazul în care au dobândit formal, nonformal sau informal competenţe profesionale, gratuit examenul de certificare a calificării şi pot dobândi certificat de calificare şi suplimentul descriptiv al certificatului pe parcursul anului şcolar. Absolvenţii învăţământului liceal ar mai beneficia de formare profesională prin ucenicie la agenţii economici din localitate.  Iniţiatorii arată că rezultatele examenului de bacalaureat de anul acesta au adus în situaţia de debusolare circa 100.000 de absolvenţi de liceu şi consideră că este de datoria Parlamentului să intervină cu măsuri care să-i sprijine pe cei capabili şi interesaţi de formarea lor profesională.

Camera Deputaţilor este primul for sesizat în cazul acestui proiect de lege, decizia finală urmând să aparţină Senatului.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639266-02-02



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image