2017-11-24 18:25


RADET: Avarie la magistrala care alimentează blocurile din zona Brâncoveanu

 |  14:59
RADET: Avarie la magistrala care alimentează blocurile din zona Brâncoveanu

RADET Bucureşti a anunţat, într-un comunicat de presă, că marţi dimineaţa a avut loc o avarie la magistrala care alimentează din CET Progresu blocurile situate în zona Brâncoveanu din sectorul 4 al Capitalei.

„Au fost efectuate manevre specifice sistemului de termoficare, avaria a fost izolată, iar cele 145 de blocuri din zonă au fost alimentate astfel încât furnizarea încălzirii şi a apei calde către imobile nu a fost întreruptă, însă, izolat, pot apărea disfuncţionalităţi”, precizează sursa citată.

Echipele RADET „lucrează în regim continuu până la remedierea avariei şi finalizarea lucrărilor de reparaţii”.

„Vă reamintim pe această cale că din durata totală a intervenţiei la o avarie, perioada cea mai lungă de întrerupere a furnizării energiei termice către consumatori este cauzată de golirea instalaţiei şi ulterior, după intervenţia propriu-zisă, încărcarea sistemului pentru reluarea furnizării încălzirii şi a apei calde către blocuri. Reţeaua de termoficare, care aparţine patrimoniului public al Municipiului Bucureşti, are o vechime de peste 40 de ani, cei aproximativ 975 km de reţea primară şi alţi 2.970 km de reţea secundară nefiind înlocuiţi”, se arată în comunicatul citat. 

Reprezentanţii RADET susţin că cele 145 de blocuri din zona menţionată nu au fost afectate în urma avariei. Există însă locuitori care susţin că, în anumite intervale, alimentarea cu apă caldă a fost întreruptă. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-01-12

TAGURI: radet, avarie, brancoveanu, sector, 4,



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova