2018-11-16 18:07


Rata șomajului SCADE din nou. Nivel de 3,40% în septembrie

 |  22:36
Rata șomajului SCADE din nou. Nivel de 3,40% în septembrie

Rata şomajului înregistrat la nivel naţional a fost de 3,40% la sfârşitul lunii septembrie a acestui an, în scădere cu 0,07 puncte procentuale (pp) faţă de luna anterioară şi cu 0,74 pp sub valoarea înregistrată la finele aceleiaşi luni a anului 2017, informează Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

Numărul total de şomeri, de 296.751 persoane, a scăzut cu 5.838 persoane faţă de cel de la finele lunii anterioare. Din totalul şomerilor înregistraţi, 53.686 au fost şomeri indemnizaţi şi 243.065 neindemnizaţi.Comparativ cu luna precedentă, rata şomajului masculin a scăzut de la 3,54% în luna august 2018 la 3,45% în septembrie, iar rata şomajului feminin a scăzut de la 3,37% în luna august 2018 la 3,34% în septembrie.În funcţie de mediul de rezidenţă, 87.660 şomeri provin din mediul urban şi 209.091 şomeri provin din mediul rural.Cei mai mulţi şomeri aveau între 40 - 49 de ani (81.827), urmaţi de cei din grupa de vârstă 30 - 39 de ani (54.609), la polul opus aflându-se persoanele între 25 - 29 de ani (17.209).Şomerii fără studii şi cei cu nivel de instruire primar au o pondere însemnată în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele ANOFM (32,3%). Şomerii cu nivel de instruire gimnazial reprezintă 30,20% din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare 5,03%. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-10-19

TAGURI: rata somaj, nivel somaj, romania, septembrie, anofm
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...