2016-12-03 06:49

SOCIAL


Recensământul, scos la capăt în timp util

 |  21:00
Recensământul, scos la capăt în timp util

Până ieri-dimineaţă, 95% din totalul locuinţelor au fost recenzate, iar autorităţile estimau că recensământul se va încheia cu brio la nivelul ţării, singura problemă fiind în Capitală. În sectorul 1, fuseseră înregistrate doar două treimi din totalul locuinţelor, iar numărul recenzorilor a fost sporit, fiind foarte posibil ca demersurile să continue şi azi.

După 11 zile de recensământ, în 904 localităţi fusese încheiat procesul, singurul judeţ cu procent maxim fiind Braşov. “Acolo, duminică au fost înregistrate ultimele persoane şi totul s-a încheiat înainte de termen. De asemenea, în Arad, Vâlcea şi Covasna procentul era de 99”, ne-au spus organizatorii. Până aseară se estima că se vor încheia procedurile în toate judeţele, cu excepţia Capitalei, acolo unde recenzorii au fost anunţaţi că trebuie să grăbească lucrurile. Ieri, după închiderea ediţiei, oficialii Comisiei Centrale trebuiau să decidă dacă recensământul va continua în Capitală şi azi.

La sate e cel mai greu

Majoritatea localităţilor care nu ajunseseră până ieri la pragul de 90% sunt din mediu rural, acolo unde recenzorii acuză condiţiile dificile. Aceştia afirmă că le e foarte greu să facă mai multe drumuri zilnic pe dealuri, acolo unde este foarte greu de ajuns cu vreun mijloc de transport. Judeţele Alba, Ialomiţa, Iaşi, Suceava şi Timiş sunt cele care au cele mai multe localităţi în care numărul locuinţelor nu a atins încă pragul de 90%. Chiar şi aşa, autorităţile erau convinse că până aseară toate operaţiunile se vor încheia. Datele oficiale urmează să fie furnizate azi, la ora 15.00, atunci când vor fi centralizate toate datele primite din teritoriu.

Scădere dramatică

În Braşov, judeţul în care recensământul s-a încheiat, numărul cetăţenilor recenzaţi a atins pragul de 524.599. La ediţia din 2002, numărul oficial atins era de 589.028, ceea ce înseamnă o scădere de 10% în mai puţin de un deceniu. Un procent de 10-15 este preconizat şi la nivelul altor judeţe, în special din cauza celor care au plecat la muncă în străinătate. De exemplu, Prahova, care în 2002 avea 830.000 de locuitori, acum, după recenzarea a 97% din locuinţe, totalul cetăţenilor a fost consemnat la 728.000. În continuare, Iaşiul va fi judeţul cu cea mai mare populaţie estimată, de 750.000 de locuitori, urmat de Prahova, Suceava, Cluj, Constanţaşi Dolj.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639265-06-04

TAGURI: recensamant



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image