2017-11-21 10:17


REGULI OBLIGATORII pentru pachetele de ȚIGARETE de la rafturi

 |  17:33
REGULI OBLIGATORII pentru pachetele de ȚIGARETE de la rafturi

Pachetele de ţigarete scoase la vânzare trebuie să respecte noile cerinţe ale legislaţiei începând de duminică, astfel că vor afişa imagini color mai mari care prezintă riscurile asociate fumatului, pe 65% din suprafaţele faţă-spate ale pachetului, combinate cu mesaje de avertisment şi informare. Ambalajele trebuie să cuprindă pe părţile laterale avertismentul general “Fumatul ucide” şi mesajul “Fumul de tutun conţine peste 70 de substanţe care cauzează cancer”, fiind eliminate informaţiile privind nivelul de gudron, nicotină şi monoxid de carbon.

Legea 201/2016 prevede că vânzarea de produse din tutun fabricate şi etichetate în conformitate cu prevederile anterioare, din Legea 349/2002, a fost permisă până sâmbătă, 20 mai.

Asociaţia Naţională a Comercianţilor Mici şi Mijlocii din România (ANCMMR), care reprezintă interesele patronilor de mici magazine, a trimis în 12 mai o scrisoare şefului ANAF, Bogdan Stan, în care i-au solicitat să ia o decizie care să permită vânzarea de produse din tutun fabricate conform vechii legislaţii până la epuizarea stocurilor actuale.

Ei şi-au motivat solicitarea prin pierderile prea mari pe care le-ar înregistra patronii de magazine dacă stocurile nu mai pot fi vândute.

"Potrivit Directivei 40/2014, epuizarea stocurilor ar fi trebuit să se facă într-un an de zile, dar întârzierea transpunerii acesteia în legislaţia naţională (prin Legea 201 din noiembrie 2016) a redus perioada la numai şase luni", a precizat asociaţia.

Legea prevede ca fiecare pachet de ţigarete şi de produse din tutun să conţină avertismentul general "Fumatul ucide" şi mesajul de informare "Fumul de tutun conţine peste 70 de substanţe care cauzează cancer", plasate pe suprafeţele laterale ale pachetului, în partea inferioară, cu o lăţime minimă de 20 milimetri, astfel încât să acopere jumătate din suprafeţe, fiind utilizate caractere Helvetica aldine negre, pe fond alb. 

Mesajele trebuie încadrate într-un chenar negru cu lăţimea de 1 milimetru.

Avertismentul general va fi inclus, de asemenea, pe partea de jos a suprafeţei superioare care este vizibilă atunci când pachetul de ţigarete este deschis.

Fiecare pachet şi orice ambalaj exterior de produse din tutun pentru fumat cuprinde avertismente de sănătate combinate, compuse dintr-o imagine care exprimă efectele nocive ale fumatului şi un mesaj de tip text, acestea acoperind 65% din suprafaţele faţă-spate ale pachetului.

Avertismentele sub formă de text pot fi alese din lista următoare: "Fumatul cauzează 9 din 10 cancere pulmonare", "Fumatul cauzează cancer al gurii şi al gâtului", "Fumatul dăunează plămânilor", "Fumatul cauzează atacuri de inimă", "Fumatul cauzează accidente vasculare cerebrale şi infirmitate", "Fumatul blochează arterele", "Fumatul creşte riscul de orbire", "Fumatul dăunează dinţilor şi gingiilor", "Fumatul poate ucide fătul nenăscut", "Fumul dumneavoastră dăunează copiilor, familiei şi prietenilor dumneavoastră", "Copiii fumătorilor sunt mai predispuşi să înceapă să fumeze", "Renunţaţi la fumat - rămâneţi în viaţă pentru cei dragi", "Fumatul reduce fertilitatea" sau "Fumatul creşte riscul de impotenţă".

Acest set de avertismente de sănătate combinate, primul din cele trei prevăzute în anexele legii 201/2016, va fi utilizat până la finele acestui an de către producătorii şi importatorii de ţigarete şi produse din tutun pentru fumat, iar următoarele două seturi vor fi folosite timp de 12 luni fiecare, astfel încât consumatorul să nu se obişnuiască prea mult timp cu aceleaşi imagini pe pachetele de ţigarete.

Denumirile produselor sau brandul nu vor fi înscrise deasupra avertismentelor de sănătate şi vor ocupa mai puţin spaţiu decât până în prezent.

Totodată, va fi afişat pe pachet numărul Tel Verde STOP FUMAT 08008 78673, unde fumătorii pot primi informaţii despre programele disponibile menite să ajute la renunţarea la fumat.

în cazul pachetelor unitare de ţigarete, avertismentele de sănătate combinate trebuie să aibă o dimensiune de cel puţin 44 mm înălţime şi minimum 52 mm lăţime.

Este interzisă etichetarea unui pachet de ţigarete sau produse din tutun cu caracteristici sau elemente care să promoveze un produs sau să încurajeze consumul lui prin crearea unei impresii eronate cu privire la caracteristicile, efectele asupra sănătăţii, riscurile sau emisiile acestuia.

Etichetele nu mai afişează nicio informaţie privind conţinutul de nicotină, gudron sau monoxid de carbon al produsului din tutun, considerându-se că datele pot fi înşelătoare pentru consumator.

De asemenea, nu trebuie să sugereze că un anumit produs din tutun este mai puţin dăunător decât altele / are drept scop reducerea efectului unor componente dăunătoare ale fumului / are proprietăţi vitalizante, energizante, de vindecare, de întinerire, naturale, organice / are alte efecte benefice asupra sănătăţii sau stilului de viaţă.

Este interzis, totodată, ca vreo caracteristică să se refere la gust, miros, aromatizanţi sau alţi aditivi ori la absenţa acestora; sau să sugereze că se aseamănă cu un produs alimentar sau cosmetic ori că are o biodegradabilitate mai bună sau alte avantaje de mediu.

În cazul ţigaretelor şi produselor din tutun, nu se permite includerea unor cupoane valorice, oferte de reducere, de distribuire gratuită, de tipul "două produse la preţul unuia singur" sau altele similare.

După 20 mai, se interzice prin lege introducerea pe piaţa românească de produse din tutun fabricate sau puse în liberă circulaţie şi etichetate în conformitate cu Legea nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun. De asemenea, nu se mai comercializează ţigaretele electronice sau flacoanele de reumplere fabricate sau puse în liberă circulaţie înainte de 20 noiembrie 2016, precum şi produsele din plante pentru fumat, fabricate sau puse în liberă circulaţie înainte de data intrării în vigoare a prezentei legi, la începutul anului.

Potrivit  ANCMMR, peste 75.000 de magazine din România au încă stocuri importante de produse din tutun fabricate înainte de data intrării in vigoare a legii, care nu au fost vândute şi nu mai pot fi utilizate după 20 mai, deşi au fost achiziţionate de către comercianţi în mod legal şi nu mai pot fi returnate.

"Pierderile pe care le vom înregistra vor fi semnificative, atât de ordin financiar, cât şi administrativ, afectând buna funcţionare a activităţii membrilor noştri", punctează asociaţia, potrivit News.ro.

Legea mai interzice introducerea în România a produselor din tutun cu o aromă caracteristică şi a produselor din tutun care conţin următorii aditivi: vitamine sau alţi aditivi care creează impresia că un produs din tutun are un efect benefic asupra sănătăţii sau că prezintă riscuri mai mici pentru sănătate; cafeină sau taurină ori alţi aditivi şi compuşi stimulanţi care sunt asociaţi cu energia şi vitalitatea; aditivi cu proprietăţi colorante pentru emisii.

În cazul produselor din tutun pentru fumat, sunt interzişi aditivii care facilitează inhalarea sau absorbţia nicotinei, dar şi aditivi care au proprietăţi CMTR (proprietăţile cancerigene, mutagene sau toxice) în formă nearsă.

Utilizarea aditivilor care sunt esenţiali pentru fabricarea produselor din tutun, de exemplu a zahărului menit să înlocuiască zahărul care se pierde în timpul procesului de uscare, este permisă doar dacă aditivii respectivi nu imprimă produsului o aromă caracteristică şi nu cresc în mod semnificativ sau măsurabil potenţialul de dependenţă, toxicitatea sau proprietăţile CMTR ale produsului din tutun.

Nu mai sunt permise produsele din tutun care conţin arome în oricare dintre componentele produselor din tutun, cum sunt filtrele, hârtiile, ambalajele, capsulele sau orice caracteristică tehnică ce permite modificarea mirosului sau a gustului produselor din tutun respective sau modificarea intensităţii arderii; sau care includ tutun sau nicotină în filtre, hârtii sau capsule.

Sunt exceptate de la interdicţiile menţionate produsele din tutun altele decât ţigaretele şi tutunul de rulat.

Nivelurile maxime ale emisiilor ţigaretelor introduse pe piaţă sau fabricate în România nu trebuie să depăşească 10 mg de gudron, 1 mg de nicotină şi 10 mg de monoxid de carbon pentru o ţigaretă.

Sancţiunile prevăzute de lege pentru importatori, producători şi comercianţi variază între 50.000 de lei şi 100.000 de lei, în funcţie de prevederile încălcate.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-05-21

TAGURI: reguli, pachete, tigarete, raft



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova