2016-12-07 22:28

SOCIAL


Reţete false de peste 1,7 milioane de lei

 |  17:47
Reţete false de peste 1,7 milioane de lei

Casa de Asigurări de Sănătate a Capitalei (CASMB) a descoperit mai  multe  nereguli la peste 10% din totalul reţetelormedicale prescrise în ultimii doi ani. Potrivit reprezentanţilor CASMB, acţiunile de control au presupus verificarea unui număr de peste 44.000 de prescripţii medicale, dintre care 5.000 au fost depistate cu nereguli.

Astfel, suma totală supusă recuperării este de aproximativ 1,7 milioane de lei.

Top cinci al medicamentelor prescrise cu precădere pe aceste reţete este surprinzător: unul dintre ele este Nebido, recomandat pentru tratarea impotenţei masculine, alte două, Zyprexa și Rispolept, recomandate în afecţiunile psihotice severe, iar celelalte două, Cosopt și Travatan, sunt soluții oftalmice prescrise în tratamentul glaucomului.

Toate aceste medicamente sunt foarte scumpe şi fac parte din programele naţionale, ceea ce înseamnă că sunt decontate în proporţie de 90%. Un exemplu de modalitate de fraudare a sistemului ar fi atunci când doctorul scrie o reţetă unui pacient-fantomă cu unul dintre medicamente, o înmânează farmacistului, acesta scoate medicamentul din stoc, casa decontează banii, cei doi îşi împart profitul. Un alt exemplu este când medicul acordă unui pacient o reţetă oarecare, farmacistul îi dă medicamentele şi păstrează reţeta, pe care trece, apoi, și alt medicament. Din nou, casa decontează prețul medicamentului, iar farmacistul păstrează toţi banii.

Reprezentanţii CASMB spun că soluţia la aceste nereguli va veni odată cu  introducerea sistemului național al prescripției electronice, care va permite monitorizarea în timp real a cosumului de medicamente. Până atunci, în cazul reţetelor depistate cu nereguli a fost sesizat Parchetul, ancheta fiind în curs de desfăşurare.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639269-01-02



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image