2018-05-23 10:29


Risc moderat de avalanșă în Munţii Făgăraş

 |  09:30
Risc moderat de avalanșă în Munţii Făgăraş

Serviciului Public Județean Salvamont (SPJS) Argeș a anunţat marţi, într-un comunicat de presă, că stratul de zăpadă depășește 30 de centimetri grosime în zona de creastă a Masivului Făgăraș, motiv pentru care există risc moderat de producere a avalanșelor.

"Riscul de avalanșă este de gradul 2 la altitudini peste 1.800 de metri, astfel că toate traseele montane din județul Argeș care se afla la altitudini superioare celei de 1.500 de metri sunt și vor rămâne închise. Stratul de zăpadă de la Cota 2000 — Transfăgărășan măsoară 36 de centimetri, acesta prezentând porțiuni extinse foarte înghețate, care pot cauza alunecarea", se arată în comunicatul citat.

SPJS Argeș a mai menţionat că, potrivit scalei europene de risc de avalanșă, în cazul gradului al doilea, moderat, stratul de zăpadă este mediu stabilizat pe anumite pante suficient de înclinate, în rest fiind stabil.

"Chiar dacă iarna aceasta a debutat în mod normal, condițiile meteo schimbătoare pot cauza avalanșe ce pot face victime în rândul turiștilor entuziaști, însă fără pregătire constantă de iarnă", se mai arată în comunicatul SPJS Argeş. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-11-22

TAGURI: risc, moderat, avalansa, muntii, fagaras





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri







Apa Nova