Româncă stabilită în Germania: Frica unui nou atac este iminentă
2018-08-15 03:08


Româncă stabilită în Germania: Frica unui nou atac este iminentă

 |  10:01
Româncă stabilită în Germania: Frica unui nou atac este iminentă

O româncă stabilită în Germania a declarat, după atacurile din ultimele zile, că germanii se tem să mai circule cu mijloace de transport în comun şi evită spaţiile aglomerate.

Mihaela locuieşte într-un orăşel din Germania, la 50 de kilometri de Munchen.

”După ce am văzut necazurile din Franţa şi Turcia mă gândeam cu spaimă că putem fi şi noi în situaţia lor. Oamenii evită acum, mai mult ca niciodată, să circule cu metroul şi cu alte mijloacele de transport în comun în care s-ar putea produce o astfel de tragedie. Totodată, o prietenă de origine germană îmi spunea că nu va participa în niciun caz la Oktoberfest. Sunt în asentimentul ei. Oamenii evită evenimentele de amploare, iar frica unui nou atac este iminentă”, a spus Mihaela, potrivit Mediafax.

Aceasta a mai spups că la originea acestor atacuri nu stau musulmanii, ”ci persoane care nu au nicio credinţă, niciun Dumnezeu”.

”Germania nu mai este ţara care a fost după ce a primit valul de refugiaţi, iar condiţiile nu mai sunt aceleaşi. Înainte, în şcoli nu era mizerie, iar părinţii nu erau puşi în situaţia să cotizeze pentru renovări sau alte necesităţi. Serviciile în sănătate sunt tot mai puţin decontate, iar, de exemplu, când se strică un drum durează tot mai mult până se repară. Cu alte cuvinte, ne mişcăm mai greu, pentru că îi ducem în spate”, a precizat Mihaela.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-07-27

TAGURI: romanca, stabilita, germania, frica, nou, atac, iminenta





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


CROCODILUL FLAMAND
27 Iul 2016

GERMANIA SI ITALIA AU CELE MAI BUNE FORTE DE POLITIE DIN EUROPA....DEJA MANANCI KKT...TI-E FRICA INSEAMNA CA AI PROBLEME CU CAPUL>>>>SI PLUS DE ASTA ATENTATORII NU SUNT "MUSULMANI"...SUNT CRETINI SPALATI PE CREIER FOLOSITI DE ANUMITE SERVICII...BANCARE>>>>IA VINO SA STAI UN PIC IN FERENTARI SI VEDEM DACA TE SIMTI MAI BINE PRINTRE DROGATII LUI VANGHELIE...AIA TE TAIE BUCATI SI PENTRU 50DE EURO CA SA-SI CUMPERE O DOZA DE OTRAVA...SI POLITIA JOACA TABLE CU EI
Random image



Ultimele stiri










Apa Nova

Besliu Servicii Funerare Brasov este o afacere de familie. Promisiunea noastra este aceea de a fi alaturi de fiecare familie si de fiecare persoana pentru a trece peste momentele grele, pentru ca timpul si atentia dumneavoastra sa fie acordate celor dragi.

loading...