2017-11-17 19:45


Românii se întorc acasă. După cozi de 6 ore la graniță

 |  07:40
Românii se întorc acasă. După cozi de 6 ore la graniță

Sute de autoturisme în care se află în special muncitori români care revin în ţară de sărbători aşteaptă în coloane la intrarea în ţară de la Nădlac. Aglomerația e cauzată de controale amănunţite derulate pentru prevenirea migraţiei şi a unor ameninţări la adresa securităţii interne.

Încă de vineri a început aglomerația la intrarea în România dinspre Ungaria, însă în cursul zilei de sâmbătă coloanele de maşini formate pe teritoriul ungar au ajuns şi la 15 kilometri, conform relatărilor şoferilor, care spun că au aşteptat între cinci şi şase ore pentru a ajunge la controlul documentelor.

"Am făcut din Germania până la Nădlac şase ore şi ca să intru în ţară am mai stat încă şase ore. Ne-au verificat bagajele şi maşina şi toată lumea e verificată, motiv pentru care se formează cozi", a declarat un român care lucrează în Germania şi a venit acasă de sărbători, scrie Mediafax.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Daniel Iancu, la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II au fost deschise zece benzi pentru autoturisme pe sensul de intrare şi două pentru autocare, lucrându-se la capacitate maximă, însă timpii de aşteptare au crescut în urma unor controale amănunţite care au început în luna noiembrie, pe fondul migraţiei ilegale din zonele de conflict.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-12-20

TAGURI: nadlac, aglomeratie, sarbatori, amenintari



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova