2017-11-25 09:45


Să vezi stuful cum se-nalţă... Modernizarea lacurilor bate pasul pe loc

 |  21:01
Să vezi stuful cum se-nalţă... Modernizarea lacurilor bate pasul pe loc
P24

Încă din primele zile frumoase ale primăverii, bucureştenii au observat o ciudăţenie. Marile lacuri ale Capitalei fuseseră secate. Peisajul era dezolant, pentru că tone de gunoaie zăceau în mlaştină. După aproape jumătate de an, lucrurile nu au mai avansat. În mâlul care a rămas după secarea lacurilor, vegetaţia a crescut, iar locurile par să se transforme în alte delte de tipul celei formate în Văcăreşti. Primarul general Sorin Oprescu şi ministrul Dezvoltării Regionale au preluat ideea modernizării lacurilor şi au făcut o scurtă prezentare a proiectului în 2013, cu ocazia anunţării semnării contractului de finanţare pentru fonduri europene nerambursabile. Valoarea proiectului este de 75 de milioane de lei, dar nu a existat nici o dezbatere publică, fapt nepermis la asemenea sumă.

Tema exploatării lacurilor Capitalei pentru agrement a fost mult comentată de aleşii locali, primari şi candidaţi, de aproape 15 ani. Cele mai multe sunt amplasate în sectorul 2, iar edilul Neculai Onţanu promitea construirea de gondole şi telecabine pentru agrement, dar şi pentru transport. Proiectele zac în sertare de mulţi ani. La începutul acestui an, lucrurile păreau să se dezmorţească, după ce, în 2013, Ministerul Dezvoltării Regionale făcuse o scurtă prezentare a proiectului şi anunţase semnarea contractului de finanţare pentru fonduri europene nerambursabile. Lacurile au fost deja secate, pentru ca Primăria Capitalei să le decolmateze. Potrivit planurilor, este vorba despre lucrări de amenajare a circuitului turistic de pe lacurile Floreasca, Tei și în Parcul Bordei, care ar fi trebuit terminate la sfârșitul lui 2015. Proiectul prevede decolmatarea lacurilor, construirea unei ecluze pe lacul Floreasca, refacerea digurilor și a malurilor, o clădire multifuncțională pe insula din Parcul Bordei, un traseu cicloturistic și mai multe debarcadere și amfiteatre cu scene plutitoare. Valoarea proiectului este de circa 75 milioane lei, potrivit anunţului făcut de Ministerul Dezvoltării din 2013.

Secretizarea modernizării

La o asemenea sumă, un proiect trebuie supus dezbaterii publice, dar municipalitatea nu a anunțat începerea lucrărilor și nici nu a făcut o dezbatere publică pe proiect. Nu este cunoscut nici numele firmei sau arhitectului care semnează proiectul, iar Primăria Capitalei nu a răspuns la întrebare. În schimb, a prezentat proiectul. În lipsa răspunsurilor, oamenii au început să facă speculaţii. Unii spun că în zona lacului Floreasca familia Năstase are interese în dezvoltarea unei baze sportive. Alţii sunt siguri că în Parcul Bordei soţii Constanda sunt cei care vor profita de investiţie. Mai sunt unii care nu au uitat de afacerile lui Mitică Dragomir cu municipalitatea şi dau ca sigură o „învârteală”. Cert este că situaţia juridică a terenurilor nu este lămurită şi probabil acesta este motivul stagnării lucrărilor. În plus, nici Uniunea Europeană nu mai înghite „afacerile” autorităţilor române care toacă bani mulţi cu eficienţă minimă sau egală cu zero.

Proiectele „oficiale”

Potrivit Primăriei Capitalei, în Parcul Bordei ar urma să fie construite pe insulă o clădire polifuncţională, poduri de acces, o pasarelă ciclopietonală, un debarcader pentru un vaporaş turistic şi alte debarcadere pentru ambarcațiuni mici de agrement și ambarcațiunile specifice sporturilor nautice. Pe malul lacului Floreasca ar urma să fie construite un amfiteatru, o platformă aferentă pentru scenă, chioșcuri pentru activități culturale și agrement/loisir. Nu vor lipsi pistele de biciclete, dar nici gardurile care vor proteja zona lacului de poluarea fonică produsă de traficul de pe Bdul Aviatorilor, pe o lungime de 194 de metri. În zona Ambasadei Chinei, vor fi mai multe debarcadere pentru ambarcațiuni mici de agrement și ambarcațiunile specifice sporturilor nautice, o platformă de activități culturale și agrement/loisir şi o zonă de agrement-lido cu piscină.

În zona Calea Floreasca vor exista nişte clădiri de servicii şi cam aceleaşi construcţii pentru agrement. Aici va fi montat un cadran vegetal care să protejeze de poluarea fonică produsă de traficul de pe Calea Floreasca, cu o lungime de 660 de metri. Aleea Ștrandul Tei este un alt obiectiv care va fi dotat cu construcţii asemănătoare. Şi aici se va realiza o barieră fonică vegetală cu o lungime de 119 metri, desfășurată de-a lungul străzii, care va asigura protecţia fonică faţă de strada Petricani.

În zona Bulevardului Lacul Tei, pe lângă debarcadere, piste de biciclete şi chioşcuri pentru activităţi culturale, vor exista un amfiteatru, dotat cu o scenă, şi o piscină. Zona va fi împrejmuită cu un gard, iar de-a lungul străzii Petricani se va realiza o barieră fonică vegetală cu o lungime de 387 metri. Şi în zona Bulevardului Barbu Văcărescu vor fi montate platforme culturale şi de agrement, dar va fi executată şi ecluza Floreasca.

Starea de fapt

Potrivit informațiilor furnizate de Primăria Capitalei, ordinul de începere a lucrărilor a fost emis în data de 29.12.2014, iar data estimată pentru finalizarea lucrărilor este de 31.12.2015. În data de 16.12.2014 a fost semnat contractul pentru execuția lucrărilor între municipiul București și un grup de firme, desemnate prin licitație. Valoarea contractului este de 61.328.313,90 lei, din care cheltuieli diverse și neprevăzute în valoare de 4.087.027,83 lei, la care se adaugă TVA de 14.718.795,34 lei.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-08-10

TAGURI: lacuri, modernizare, capitala, lucrari



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


ATENT
10 Aug 2015

O, Doamne! Cata ticalosie
Random image



Ultimele stiri






Apa Nova