2016-12-09 11:50

SOCIAL


Salariile profesorilor merg la elevi

 |  21:00
Salariile profesorilor merg la elevi

Finanţarea per elev, care se aplică în litera noii legi începând cu acest an şcolar, va contribui, în opinia cadrelor didactice, fie la diminuarea salariilor, fie la eliminarea profesorilor debutanţi şi a suplinitorilor. Există riscul supraaglomerării claselor şi a incapacităţii şcolilor de a acoperi orele libere cu profesori calificaţi.

„Finanţarea per elev este o mare tâmpenie! Şcoala care nu are elevi să se desfiinţeze, sunt de acord. Să zicem că vor toţi să vină la şcoala mea care este una performantă. Unde să-i primesc pe toţi? Eu am deja numărul maxim de elevi la clasă şi tot nu-mi ajung banii pentru salarii, din simplul motiv că finanţarea per elev la capacitatea maximă a clasei asigură salariile de nivel de debutant sau de necalificat”, ne-a precizat directorul adjunct al unei şcoli din sectorul 3 al Capitalei. Supraaglomerarea claselor nu asigură necesarul de fonduri pentru acoperirea salariilor: „Finanţarea per elev mă obligă să încalc legea cu privire la numărul de elevi la clasă. Nu am atâtea săli libere, fac o selecţie, voi avea cei mai buni elevi din oraş, dar finanţarea per elev nu-mi asigură salariile pentru cei mai buni profesori din oraş, deci trebuie să-i «dau afară» pe aceştia şi să lucrez cu necalificaţi, care au salariul exact cât mă lasă să plătesc”, ne-a explicat directorul unei şcoli din centrul oraşului Iaşi. Un alt cadru didactic din capitala Moldovei ne-a transmis următoarea explicaţie: „În baza Hotărârii nr. 1395 din 28 decembrie 2010, privind finanţarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, finanţate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost, ştiu câţi elevi am în şcoală din fiecare categorie, înmulţesc cu sumele din anexă şi rezultă o sumă de bani pe care o împart la 12, ca să văd cât îmi revine pe lună. Mă uit apoi în statul de plată, la total salarii, şi văd că suma care îmi revine din finanţarea per elev nu-mi acoperă decât 75% din suma finală a statului de plată”.

Ministerul ne trimite la lege

Conform noii legi, o parte din bugetul unei şcoli va fi calculat şi alocat în funcţie de costul standard per elev/preşcolar. Acest cost va fi stabilit anual de Ministerul Educaţiei, prin Consiliul Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Preuniversitar, şi va fi diferit pentru fiecare nivel de învăţământ, filieră, profil sau specializare (art. 101 - 104 din lege). Finanţarea de bază rezultă din multiplicarea costului standard per elev: cu numărul de elevi şi coeficienţi specifici unităţii şcolare. Finanţarea de bază include următoarele cheltuieli: cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizaţiile şi alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum şi contribuţiile aferente acestora; cheltuielile cu formarea continuă şi evaluarea personalului; cheltuielile cu evaluarea periodică internă a elevilor; cheltuielile materiale şi servicii; cheltuielile cu întreţinerea curentă.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639262-12-14

TAGURI: profesori, elevi



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

DOCUMENT: Legea salarizării unice. Cât vor primi bugetarii din 2017 Ministerul Muncii a transmis spre consultare proiectul Legii cadru privind salarizarea personalului... 30 Noi 2016 | (1)
Doi copii cu meningită virală, internați la Suceava Doi elevi din municipiul Suceava cu vârste de 6 și 10 ani au fost diagnosticați cu meningită... 28 Noi 2016 | (0)