2016-12-06 16:30

SOCIAL


Sancţiuni pentru lucrări de construcţie neautorizate

 |  12:24
Sancţiuni pentru lucrări de construcţie neautorizate

În urma sesizărilor unor cetăţeni, deranjaţi de zgomotul produs de unii vecini de bloc, inspectorii Serviciului Disciplina în Construcţiidin cadrul Poliţiei Locale Sector 4 au efectuat verificări în teren.

În cadrul acestora, s-a constatat că patru locatari ai unor imobile situate pe şos.Berceni, şos. Olteniţei şi str. Lt. Gheorghe Ionescuau ignorat prevederile Legii nr.50/199, executând modificări interioare fără autorizaţie de construire eliberată de Primăria Sectorului 4, abatere pentru care aceştia s-au „ales” cu sancţiuni totalizând 4.000 RON.

De asemenea, inspectorii au întocmit 23 de procese verbale de recepţie la finalizarea lucrărilor de construcţie, în toate zonele Sectorului 4.

Documente necesare

Conform prevederilor legii nr.50/1991, privind autorizarea lucrărilor de construcţii,pentru obţinerea autorizaţiei trebuie depuse următoarele documente:

certificatul de urbanism şi planurile cu viza, actul de proprietate al construcţiei, proiect pentru autorizarea lucrărilor (întocmit în baza prevederilor anexei nr. 1 la Legea nr.50/1991), avizele şi acordurile autorităţii competente pentru protecţia mediului, dovada de plată a taxei de emitere a autorizaţiei, certificatul  de înregistrare fiscală a imobilului la Direcţia de Taxe şi Impozite Locale, proiectul de organizare a execuţiei lucrărilor, pentru autorizarea lucrărilor de organizare de şantier, avizul pentru ocuparea temporară a domeniului public, contractul încheiat cu o societate de salubrizare.

Inspectorii Direcţiei Inspecţie şi Control din cadrul Poliţiei Locale se vor afla în continuare în teren, monitorizând toate zonele Sectorului şi efectuând verificări pe baza celor semnalate de cetăţenii care reclamă primăriei executarea unor lucrări neautorizate în cadrul imobilelor de locuit, precum dezafectarea pereţilor de compartimentare interioară dintre sufragerie şi hol, sufragerie şi balcon sau hol şi cămară sau executarea neautorizată de lucrări de recompartimentare, prin edificarea unor boxe la subsolurile blocurilor.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639551-03-13

TAGURI: amenzi, autorizaţie, construcţii, inspectori, verificare



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

30 sancțiuni date de ISU pentru Metrorex Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Dealul Spirii" București-Ilfov a aplicat S.C.... 26 Noi 2016 | (0)
Ce amenzi riscă cei care nu acceptă plățile prin card bancar Comercianții care nu acceptă încă plățile prin card bancar trebuie să înceapă demersurile... 02 Dec 2016 | (1)