2018-10-15 12:14


SANITAS a stabilit calendarul PROTESTELOR! Sindicaliștii anunță pichetarea ministerelor și un MITING de 20.000 de persoane în APRILIE. Când vor anunța data GREVEI GENERALE

 |  15:58
SANITAS a stabilit calendarul PROTESTELOR! Sindicaliștii anunță pichetarea ministerelor și un MITING de 20.000 de persoane în APRILIE. Când vor anunța data GREVEI GENERALE

Sindicaliştii din sănătate au decis luni declanşarea protestelor, nemulţumiţi de salarizarea personalului medical, acestea debutând cu patru zile de pichetări la Ministerele Muncii, Sănătăţii şi Finanţelor, în 20, 22, 27 şi 29 martie, iar în luna aprilie va fi organizat un miting cu peste 20.000 de participanţi.

"S-au stabilit acţiunile pe care le vom urma. Pe 20, 22, 27 şi 29, luna aceasta, vom avea pichetări la cele trei ministere, Muncă, Sănătate şi Finanţe. Începând de mâine (marţi n.r.) vom strânge semnături în vederea declanşării unei greve generale, iar când vom avea destule semnături strânse, vom stabili şi data grevei, iar pentru luna aprilie am stabilit un miting şi un marş. Sunt mai multe date luate în calcul, astfel încât să nu mai păţim ca data trecută să ne respingă solicitarea de autorizaţie a acestui miting. Vom propune mai multe date şi bănuiesc că pentru una dintre ele vom avea aprobare şi vom organiza un miting. Estimăm 20.000 de participanţi, pentru că s-a întrebat fiecare lider judeţean cu câţi oameni poate participa şi s-a ajuns la această cifră", a declarat luni, pentru Agerpres, preşedintele SANITAS Bucureşti, Viorel Huşanu, după încheierea Consiliului Naţional. Acesta a precizat că în cadrul Consiliului au fost votate trei revendicări, şi anume eliminarea pragului de 30% prevăzut în Legea Salarizării pentru sistemul de sănătate, respingerea anexei 10 privind sporurile, dar şi majorarea salariilor pentru toţi salariaţii din sănătate şi asistenţă socială. "În unanimitate, toţi liderii din Consiliul Naţional au votat următoarele revendicări: eliminarea pragului de 30% prevăzut în articolul 25 din Legea salarizării pentru sistemul de sănătate şi respingerea în totalitate a anexei 10 privind sporurile, care practic reprezintă un ajutor social pentru unii, în niciun caz un regulament corect de sporuri. Solicităm aplicarea regulamentului de sporuri aşa cum a fost publicat pe site-ul Ministerului Sănătăţii, cu sporuri între 0-85%. A treia revendicare, poate cea mai importantă, este majorarea salariilor pentru toţi salariaţii din sănătate şi asistenţă socială, alţii decât asistenţii şi medicii, cărora le-a crescut de la 1 martie 2018. Ei aveau aşteptări de o creştere de 25%, aşa cum prevedea Legea salarizării, numai că odată a cu trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat s-a anulat această creştere. Vrem o creştere reală de 25% pentru toate aceste categorii", a spus Huşanu.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-03-12

TAGURI: sanitas, greva, miting, protest, sanatate, sindical, viorel husanu
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...