2018-02-20 19:44


SANITAS anunţă că acțiunile de protest din sănătate vor fi suspendate temporar

 |  13:44
SANITAS anunţă că acțiunile de protest din sănătate vor fi suspendate temporar

Marius Sepi, prim-vicepreședintele SANITAS, a declarat, marţi, că acțiunile de protest din sănătate vor fi suspendate temporar, din solidaritate cu suferința pacienților, dar și din cauza codului roșu instituit odată cu simularea de intervenție la cutremur.

"Ieri și astăzi, cele două comisii reunite au votat în totalitate amendamentele federației SANITAS, care rezolvă problemele ridicate de noi. Ținând cont de faptul că, întâmplător sau nu, azi dimineață s-a declanșat codul roșu de intervenție pe cutremur, adică toate unitățile sanitare sunt implicate (...), fiind solidari și cu suferințele prin care, din păcate, au trebuit să treacă pacienții români în aceste două zile de grevă generală și având angajamentul ferm al tuturor parlamentarilor cu care am vorbit că luni dimineață se va întruni plenul care va valida și vota amendamentele Federației SANITAS, consultându-mă cu colegii mei, cu comitetul de grevă, sunt în măsură să vă spun că la acest moment suspendăm temporar acțiunile de protest până la o dată pe care o să v-o comunicăm, până la o dată până la care vom avea răspunsul care ni s-a promis în plenul Parlamentului", a precizat Marius Sepi, potrivit Agerpres.

Chestionat dacă greva ar putea fi reluată, acesta a spus: "Intrăm pe procedură și reluăm greva".

"Dar repet, suntem îngrijorați de pacienți, suntem îngrijorați de acest cod roșu. Și totuși, eu cred că cei care ne-au promis că vor rezolva aceste inechități, adică amendamentele la Ordonanța 20, se vor ține de cuvânt", a completat liderul sindical.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-11-01

TAGURI: sanitas, actiune, protest, sanatate, suspendat, temporar





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova