2017-11-19 21:50


Sanitas: Salariile din sistemul sanitar, MAJORATE începând cu luna octombrie

 |  08:00
Sanitas: Salariile din sistemul sanitar, MAJORATE începând cu luna octombrie

Prim-vicepreşedintele Sanitas, Marius Sepi, a declarat, după discuţiile de la Ministerul Sănătăţii, că o primă etapă de creştere sustenabilă a salariilor în sistemul sanitar ar putea fi făcută din luna octombrie.

Marius Sepi a mai spus că datele privind procentele de creştere vor fi discutate în cadrul întrevederii de marţi, transmite Mediafax. 

"Noi nu am discutat procente. Ce pot să vă spun este că, dacă pentru bugetari, până în acest moment, ştim că ar fi trei etape de creştere, pentru sănătate se prefigurează patru etape de creştere pentru a fi sustenabil. Dacă noi am spune acum colegilor noştri, peste 200.000 de salariaţi, că de mâine se dublează sau se triplează salariile în condiţiile în care vedem cifrele avansate de Ministerul Sănătăţii şi Ministerul de Finanţe, ar fi o prostie din partea noastră. Suntem lideri responsabili, avem în spate 110.000 de membri de sindicat care ne-au dat mandat ca, eşalonat, să le crească salariile. Suntem interesaţi să creştem repede salariile mici din sănătate, să asigurăm condiţii mai bune pentru spitale", a afirmat Marius Sepi.

Prim-vicepreşedintele Sanitas a precizat că în draftul Legii salarizării este prevăzută o creştere de 73 la sută pentru întreg sistemul sanitar.

"Pe noi ne interesează care este economia făcută prin introducerea cardului naţional de sănătate. Vrem nişte calcule clare pe care să şi le asume Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări, împreună cu premierul şi cu cei de la Ministerul de Finanţe, pentru că vrem să avem o lege sustenabilă", a completat liderul sindical.

Marius Sepi a susţinut că Federaţia Sanitas reuneşte medici, asistenţi medicali, personal tehnic administrativ, farmacişti, motiv pentru care negocierile privind creşterile salariale îi vizează pe toţi.

"Vazând noua grilă de salarizare propusă, sunt mulţumit. Medicii cu care am discutat au fost foarte clari: două salarii medii pe economie, undeva la 3.700 de lei, ar fi suficient ca bază de plecare", a precizat Marius Sepi.

Fiind întrebat dacă medicii vor face grevă, acesta a spus că grevă generală poate să fie organizată doar de Sanitas, iar în prezent nu există un astfel de mandat.

"La acest moment, grevă generală poate să organizeze doar un sindicat reprezentativ, adică Sanitas. În acest moment, nu avem acest mandat pentru că suntem în negocieri. În cazul în care negocierile ar putea să eşueze, ceea ce nu cred, atunci Sanitas va urma procedurile legale şi va face grevă. Dar să inciţi oamenii pe Facebook că faci grevă generală, în condiţiile în care sunt negocieri, mie mi se pare inutil", a precizat Marius Sepi.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-08-18

TAGURI: sanitas, salariu, sistem, sanitar, majoreaza, octombrie



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova