2018-05-22 12:59


Scăderea preţurilor la raft la pâine, proporţională cu reducerea TVA

 |  11:43
Scăderea preţurilor la raft la pâine, proporţională cu reducerea TVA

Potrivit Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR) scăderea preţurilor la raft la pâine şi produse de panificaţie va fi proporţională cu reducerea TVA pentru această categorie, de la 24% la 9%. AMRCR speră că această măsură va fi extinsă şi la alte alimente.

"Ne aflăm într-o situaţie extrem de dificilă de subconsum şi suntem cu toţii de acord că o cotă mare de TVA este o frână în creşterea consumului şi implicit a bunăstării cetăţenilor. Marii retaileri îşi propun să întreprindă toate demersurile care le stau la îndemână pentru ca preţurile de la raft să scadă în mod efectiv cu acelaşi procent cu care va scădea cota taxei. Ne exprimăm speranţa că această măsură va fi urmată de reducerea taxei pe valoarea adăugată la toate produsele, în aşa fel încât să se relanseze creşterea economică care a avut atât de mult de suferit printr-o cotă mare de TVA", se arată într-un comunicat al AMRCR.

Guvernul a avizat reducerea taxei pe valoarea adăugată la pâine la 9%, de la 1 septembrie, impactul negativ al măsurii urmând să fie compensat prin creşterea tot din septembrie a accizelor la alcool şi introducerea de accize la bunuri de lux.

Potrivit directorului executiv al AMRCR, Delia Nica, măsura va contribui la reducerea evaziunii fiscale, la încurajarea producătorilor locali şi va stimula consumul.

"Un element esenţial al acestui demers este implicarea producătorilor. În consecinţă membrii AMRCR vor continua operaţiunile comerciale cu producătorii care înţeleg să respecte şi să aplice această măsură economică", a afirmat Nica, potrivit Mediafax.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2013-07-31
Citeste si:
TVA-ul de 9% la pâine ar putea reduce evaziunea de la 67%, la 20%
Guvernul va adopta o ordonanţă simplă privind TVA de 9% pentru pâine
GUVERN. TVA de 9% la pâine din 1 septembrie
NOU ACORD CU FMI. Victor Ponta: Din septembrie, TVA la pâine va fi redus la 9%, dar se scumpeşte alcoolul cu 25%
Ponta: Experţii FMI nu agreează măsura scăderii TVA la pâine, dar decizia e a Guvernului
Victor Ponta: Sunt foarte hotărât să introducem TVA de 9% la pâine

TAGURI: AMRCR, scaderea, preturilor, paine, raft





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri







Apa Nova