2016-12-03 08:56

SOCIAL


Scoală pe bani

 |  17:24
Scoală pe bani
Părinţii se plâng că întreţinerea unui copil la este foartescumpă şi că profesorii obligă elevii să cumpere tot felul de materiale auxiliareşi cărţi. Din toamnă, cele mai mari costuri le vor suporta cei ai căror copiise află în clasele I-VIII. Suma minimă de investiţie pentru cele necesare vaajunge, în primele două săptămâni de an şcolar, la 800 de lei. Afacerea cumateriale auxiliare şi diverse alte tipărituri este înfloritoare.

”Există un obicei de a vinde cărţila toţi elevii, anticipat, pentru anul ce urmează, fără chitanţă. Acestea suntdoar o parte, căci în timpul anului, se mai vând diverse materiale, de ocalitate incertă. Nu spun ce presiuni se fac şi cât e de penibil, ca orele şicopiii să se transforme în «piaţă». Absolut, cei care cumpără tot sunt cei maiapreciaţi. Cei care se mută, rămân cu o grămadă de cărţi, care, bineînţeles, nuse cer în altă parte. Există biblioteci, există librării. De când a devenit şcoalareţea de distribuţie? Când se vor termina aceste practici ruşinoase?”, seîntreabă pe site-ul Ministerului Educaţiei un părinte din Bucureşti. După cumse ştie, manualele şcolare, potrivit instrucţiunilor date de inspectoratele şcolare,sunt transmisibile de la o generaţie la alta pe o perioadă de cel mult cinciani. În condiţiile în care ministerul a stopat de trei ani subvenţia de carte şcolară,deja multe manuale din circuit au depăşit perioada de utilitate, devenindaproape inutilizabile, în special pentru elevii claselor I-IV. ”Elevii dinclasele mici au nevoie de manuale noi, curate, în care textele, în special enunţurilede la exerciţii, trebuie să fie lizibile. Din această cauză, părinţii vorcumpăra întregul set de manuale, ceea ce înseamnă o investiţie între 150 şi 200de lei. În afară de acestea, materialele auxiliare de la fiecare manual (caietetip, culegeri) încarcă investiţia cu peste 200 de lei. La acest capitol,procedura legală este următoarea: părinţii sunt anunţaţi la prima şedinţă,apoi, dacă sunt de acord, se face un proces-verbal în care semnează toţi, dupăcare se face comanda. Nu este obligatorie achiziţionarea de materialeauxiliare. Fiecare cumpără în funcţie de posibilităţi. Chitanţa se elibereazăpe întreaga sumă, nu pentru fiecare elev în parte”, ne-a declarat CorneliaPopa, învăţătoare la Şcoala nr. 194 din Bucureşti. La toate aceste cheltuielise mai adaugă procurarea de rechizite, care, la un pachet complet cu totnecesarul, depăşeşte, cu noile preţuri, 300 de lei. În plus, părinţii trebuiesă contribuie la fondul clasei, la fondul şcolii, unde sumele stabilite ajungsă fie între 20 şi 50 de lei pe lună sau 100 de lei pe semestru.

În grădiniţe, pozele se vând de patru ori mai scump

Mijloacele de a împovăra părinţiicu tot felul de cheltuieli suplimentare nu se opresc aici. ”În primăvaraacestui an, în clasa I, pentru clasa a II-a, ni s-au cerut câte 60 de lei, baninecesari pentru procurarea de insigne, CD-uri, poze şi reviste, iar la sfârşitde an şcolar, în iunie, că, deh, nu poţi să-ţi iei diploma de premiant atât deuşor, încă 60 de lei”, a semnalat un alt părinte din Bucureşti, tot pe site-ulMinisterului Educaţiei. Nici la grădiniţe, situaţia nu este diferită. ”Şcoala eşcoală, nu piaţă. Eu am copilul încă la grădiniţă şi într-o jumătate de anmi-au făcut 3 seturi de poze a câte 5 lei poza. Culmea e că eu lucrez îndomeniu şi ştiu că o poza 10x15 costă sub un leu. Ultimul set l-am refuzat”,ne-a declarat Zamfir Doina, mama unui băieţel înscris la o grădiniţă dinsectorul 6 al Capitalei. Un exemplu de a stoarce alţi bani ne-a fost dat de unalt părinte de la aceeaşi grădiniţă: ”8 martie: un plic careconţinea un alt plic mai mic şi o coală de hârtie. Surpriza din partea doamnei:aduceţi 7 lei fără să ştie mami, adică acest plic, absolut anost, pentru confecţionatfelicitări. Culmea e că plicul era rămas de la Dragobete”.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638936-06-07



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image