2018-10-19 00:09


Sectorul 3, asaltat de gunoaie după ce salubrizarea a fost preluată de firma Primăriei lui Negoiță

 |  13:15
Sectorul 3, asaltat de gunoaie după ce salubrizarea a fost preluată de firma Primăriei lui Negoiță

Sâmbătă, 15 septembrie, a fost Ziua de Curățenie Națională, și, dacă în toată țara primăriile au încercat să își facă un pic de ordine în bătătură, în Sectorul 3 din București lucrurile stau exact pe dos.

Fix din 15 septembrie, locuitorii sectorului au început să „miroasă” că ceva nu este chiar în regulă, poate și din cauza faptului că mizeria a inundat brusc străzile, iar coșurile de gunoi și tomebroanele au început să dea pe afară.

Rețelele de socializare s-au umplut de fotografii postate de locuitorii din sector, șocați de munții de gunoaie și de mirosurile care îi asaltează în aceste zile.

Situația de criză este rezultatul conflictului dintre primarul Robert Negoiță și firma Rosal, intervenită după ce edilul a decis că de salubritatea sectorului se va ocupa de acum înainte o firmă a primăriei. Așa că, după ce vineri, 14 septembrie, a expirat contractul cu Rosal, de curățenia din sector ar fi trebuit să se ocupe firma municipală SD3 Salubritate și Deszăpezire. Ba chiar primarul Negoiță a trecut duminică în revistă utilajele companiei, cumpărate de Primăria Sector 3 cu 7 milioane de euro, și a dat asigurări că va fi o îmbunătățire în ceea ce privește curățenia din sector. Însă realitatea îl contrazice, iar Primăria este bombardată în ultimele de zile de sesizări ale locuitorilor care se plâng că gunoiul nu a mai fost ridicat, iar mirosul de pe străzi este insuportabil.

„Robert Sorin Negoiță trebuie să răspundă față de cetățenii Sectorului 3, pentru managementul catastrofal al serviciului de salubritate în ultimele 72 de ore, în care Sectorul 3 a fost îngropat în gunoaie și în care operatorul public de salubritate nu întreprinde măsurile necesare de curățenie, atât stradală cât și cea de ridicare a gunoiului menajer, fiind depășit de situație, neavând suficiente utilaje și personal”, se arată într-o poziție a firmei Rosal, în replică la atacuri recente ale primarului la adresa companiei.

De altfel, sursele noastre au confirmat faptul că primarul Negoiță este „disperat” de situația creată și de faptul că firma primăriei nu găsește suficienți angajați și nu a dimensionat exact necesarul de utilaje.

Nu ar fi prima dată când firmele „inventate” de Primăria Sector 3 sunt implicate în scandaluri. Spre exemplu, Internet şi Tehnologie S3, o altă firmă înfiinţată de Primăria Sectorului 3, nu s-a remarcat de la înființare decât prin pierderile acumulate, salariile uriașe ale angajaţilor şi faptul că trăieşte aproape exclusiv din contracte cu statul. Poate deloc întâmplător, compania municipală e condusă de fosta cumnata a lui Robert Negoiţă.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-09-19

TAGURI: negoita, salubritate, rosal, sector 3
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...