2016-12-05 06:44

SOCIAL


Şeful CNAS, convocat de Boc pe tema defecţiunii sistemului informatic

 |  20:03
Şeful CNAS, convocat de Boc pe tema defecţiunii sistemului informatic

Primul-ministruEmil Boc l-a chemat la Palatul Victoria pe Laurenţiu Duţă, preşedintele CaseiNaţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) pentru explicaţii privind blocajuldin sistemul informatic al CNAS.

Caselede asigurări de sănătate din toată ţara vor fi închise până luni, din cauzaproblemei la calculatoare apărute în urma defectării, miercuri, a softuluiimplementat în urmă cu câteva săptămâni. Din cauza defecţiunii, dateleasiguraţilor nu mai pot fi accesate.În aceste condiţii, sute de oameni aufost obligaţi, miercuri, să stea la coadă ore în şir, sperând că vor puteasă-şi achite contribuţiile sau să obţină o adeverinţă care să le atestecalitatea de asigurat.

"Sunt două lucruri distincte. Avem oproblemă în sistem care e în toată ţara. Azi noapte, cei care erau datori sărezolve, adică partenerii din Statele Unite, au lucrat să rezolve acest lucru. Amprimit soluţia, acum o testăm şi sperăm că în câteva ore va intra în normal. Înal doilea rând, situaţia de la Casa de Asigurări de Sănătate Bucureşti e că50.000 de oameni, o dată la trei luni, trebuie să-şi plătească contribuţiile.Problema e că aceşti oameni nu vor să înţeleagă că au şi a doua, a treia calede a-şi plăti aceste contribuţii: prin viramente bancare sau plata la CEC. Noiavem doar cinci ghişee funcţionale, ceea ce înseamnă că în fiecare zi,indiferent dacă funcţionează sau nu softul, vom avea 500-600 de oameni la coadă.Soluţia noastră acum e de a încerca să facem încă cinci ghişee, lucru care va maidura câteva zile", a declarat preşedintele CNAS, Lucian Duţă. Şefiicaselor judeţene au fost convocaţi la Bucureşti, joi, pentru discuţii pe tema problemeiapărute la baza de date.

Aparut in:

Ultima modificare in data de :639234-02-12



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image