2018-06-21 21:07


Sfaturi utile de la Centrul European al Consumatorilor. Dreptul la despăgubiri când întârzie trenul

 |  19:14
Sfaturi utile de la Centrul European al Consumatorilor. Dreptul la despăgubiri când întârzie trenul

V-aţi programat o călătorie cu trenul în Europa şi nu ştiţi dacă din punct de vedere legal sunteţi protejat de incidentele neplăcute ce pot apărea pe parcursul călătoriei? Vă întrebaţi dacă operatorul de transport este răspunzător pentru anularea sau întârzierea unui tren? Bagajul dumneavoastră a fost pierdut şi nu ştiţi cum trebuie să procedaţi pentru a fi despăgubit? Centrul European al Consumatorilor din România (ECC Romania) vă oferă răspunsuri la toate aceste întrebări.

Pentru serviciile internaționale de transport feroviar, transportatorul trebuie să ofere asistenţă în caz de întârzieri sau anulări de trenuri, pierderi ale trenurilor de legătură sau în caz de accidente, dar şi despăgubiri. Pentru situaţia anulării sau întârzierii trenului înainte de plecare sau în timpul călătoriei cu mai mult de 60 de minute, călătorul are posibilitatea să opteze între:

*rambursarea întregului cost al legitimaţiei de transport, în condiţiile de achiziţie a acesteia, pentru partea sau părţile de călătorie care nu au fost efectuate, în cazul în care călătoria devine inutilă în raport cu planul de călătorie stabilit iniţial, însoţită de asigurarea, după caz, a transportului de întoarcere la punctul iniţial de plecare în cel mai scurt timp;

*continuarea sau redirecţionarea, în condiţii de transport comparabile, spre destinaţia finală, cât mai repede posibil;

*continuarea sau redirecţionarea, în condiţii de transport comparabile, spre destinaţia finală la o dată ulterioară, la alegerea călătorului. În cazul în care se alege continuarea sau redirecţionarea călătoriei, dar şi în cazul în care trenul, deşi a respectat ora de plecare, a ajuns la destinaţie cu o întârziere de peste 60 de minute, călătorul poate solicita întreprinderii feroviare plata unei despăgubiri pentru întârziere între locul de plecare şi de destinaţie menţionate pe  legitimaţia de călătorie, despăgubirile minime fiind fixate astfel:

*25% din preţul legitimaţiei de transport pentru o întârziere între 60 şi 119 minute;

*50% din preţul legitimaţiei de transport pentru o întârziere de 120 de minute sau mai mult.

Bagajele

În cazul pierderii sau pagubei rezultate  din pierderea totală/ parțială a bagajelor, transportatorul urmează să plătească despăgubire:

*în  limita  sumei  dovedite  de  călător,  dar  care  să  nu depăşească 80 DST pe kilogram de masă brută lipsă sau 1.200 DST pe bagaj, dacă suma pierderii sau pagubei suferite este dovedită (DST- Drepturi Speciale de Tragere-cursul de schimb poate fi urmărit pe pagina de internet a BNR;

*în limita a 20 DST pe kilogram de masă brută lipsă sau 300 DST pe bagaj în cazul în care suma pierderii sau pagubei suferite nu este dovedită.

Despăgubirea în cazul avarierii bagajelor nu trebuie să depăşească suma care ar fi trebuit plătită în caz de pierdere totală a bagajului, respectiv suma care ar trebui plătită în caz de pierdere a părţii depreciate.

Dacă pasagerul dovedeşte că pierderea sau paguba a rezultat ca urmare a întârzierii, transportatorul trebuie să plătească pentru fiecare zi de întârziere de la data solicitării livrării, dar nu mai mult de 14 zile, o despăgubire egală cu suma pierderii sau pagubei, până la limita a 0,80 DST pe kilogram de masă brută lipsă a bagajelor.

Dacă pasagerul nu dovedeşte că pierderea sau paguba a rezultat ca urmare a întârzierii, transportatorul trebuie să plătească o despăgubire forfetară de 0,14 DST pe kilogram de masă brută de bagaje sau 2,80 DST de bagaj livrat cu întârziere.

Aplicația care vă scoate din încurcătură

Și, cum în orice călătorie se pot întâmpla lucruri neprevăzute, este bine să aveți la dumneavoastră în permanență un ”manual” al drepturilor de care beneficiați când călătoriți în UE. Nu este vorba de o carte, ci de o simplă aplicație ce poate fi descărcată pe telefonul mobil: ECC- Net Travel app. Dezvoltată pentru a fi un partener de călătorie ideal în interiorul Uniunii Europene, precum și în Norvegia și Islanda, aceasta îi ajută pe consumatorii europeni să-și exprime drepturile în 25 de limbi europene (Bulgară, Croată, Cehă, Daneză, Olandeză, Engleză, Estoniană, Finlandeză, Franceză, Germană, Greacă, Maghiară, Islandeză, Italiană, Letonă, Lituaniană, Malteză, Norvegiană, Poloneză, Portugheză, Română, Slovacă, Slovenă, Spaniolă, Suedeză). ECC-Net: Travel app este disponibil pentru dispozitive mobile cu sisteme de operare iOS, Android și Microsoft Windows și poate fi descărcată din Apple app store (pentru iOS), Google Playstore (pentru And roid) și din Windows Apps+GamesStore (pentru Windows Phone). Aplicația funcționează offline pentru a evita costurile de roaming.

„Pentru fiecare situație, aplicația nu numai că vă informează dacă aveți anumite drepturi, dar vă și explică modalitatea în care le puteți exprima. După selectarea țării și a situației (transport, închiriere mașini, hotel etc.), aplicația vă va arăta care sunt drepturile și vă va permite să le prezentați comerciantului în limba sa. Noua secțiune oferă date de contact relevante ale fiecărui Centru European al Consumatorilor local, precum și ale ambasadelor locale pentru situații de urgență” - Irina Chirițoiu, director ECC Romania.

Mai multe informații despre drepturile pasagerilor feroviari găsiți AICI.

Din regulamentul CFR

„Când se restituie tariful de transport? În cazuri de: 1. întreruperi de circulaţie; 2. suprimări de trenuri; 3. pierderea legăturilor; 4. îmbolnăvire în parcurs; 5. renunţare la efectuarea călătoriei integral însă numai pentru porţiunea de traseu neparcursă. Pentru situaţiile prevăzute la pct. 4 şi 5 la calculul tarifelor de restituit se reţine tariful de procesare care reprezintă 10% din tariful de transport rămas de restituit”. (Mai multe informații la adresa http://www.cfrcalatori.ro/2482 - n.r.)

Dacă te îmbolnăvești în tren, din cauza condițiilor de călătorie, și poți să demonstrezi asta, CFR îți va restitui contravaloarea biletului. Dacă mori în tren și poți să demonstrezi asta... Tot din regulamentul CFR Călători: „Pentru neutilizarea legitimaţiei sau utilizarea parţială din motive cauzate de moarte, boală, accident, reţinere de autorităţi şi alte situaţii asemănătoare, acestea trebuie dovedite de călător cu acte”. Călătorule, i-ați sicriul tău și umblă cu certificatul de deces la biroul de reclamații al CFR - acum și-n veacul vecilor, amin!

Rețineți, nu se restituie tariful integral, ci 90% din acesta, diferența fiind pentru „procesare”.

Tariful integral se restituie doar dacă se întrerupe complet circulația trenurilor, dacă trenul pentru care ți-ai cumpărat bilet este „suprimat” sau dacă, din pricina întârzierii trenului tău pierzi alt tren și poți proba asta, cu bilet achiziționat dinainte. În rest, pentru alte întârzieri (care nu produc pierderi de legături) se acordă despăgubiri doar dacă sunt mai mari de 60 de minute și exclusiv în cazul trenurilor internaționale.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-11-04

TAGURI: sfaturi utile, centrul european al consumatorilor, despagubiri, intarzie, trenul





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


JAF?
07 Noi 2015

Ministrul Transporturilor,Ghiocel Iulian Matache , nu aude nu vede dar stie… “În perioada 28 ianuarie 2013 – 16 iunie 2014, inculpatul Călin Mitică a dispus remiterea cu titlu de mită, în 12 tranşe succesive, a sumei totale de 414.392 lei, inculpatului Gavriş Teodor Alexandru, şef Serviciu Automotoare şi ulterior, director de tracţiune în cadrul S.N.T.F.C. C.F.R. CĂLĂTORI S.A., pentru ca acesta din urmă să sprijine interesele de afaceri ale S.C. REMARUL 16 FEBRUARIE S.A. Cluj Napoca, astfel încât să obţină contractele de servicii Revizie tip R 7 la Automotoarele Desiro „Săgeata Albastră”, în valoare maximă de 220.990.260 lei şi Revizie tip R8 la automotoarele Desiro „Săgeata Albastră” (ambele contracte fiind atribuite de autoritatea contractantă S.N.T.F.C. C.F.R. Călători S.A.) Se pune intrebarea , Gavris Teodor Alexandru a luat mita singur ? Se pare ca nu, nici nu avea cum. In urma cu ceva timp, directorul general al compania CFR Calatori, Iosif Szentes, a dispus incredintarea, fara licitatie , a sumei de 7.200.000 de lei, adica circa 1.600.000 de euro, catre societatea „Informatica Feroviara” pentru prestarea de servicii informatice. Potrivit informatiilor , incredintarea acestei sume mari de bani s-a facut si ca urmare a faptului ca Iosif Szentes este prieten bun cu Valentin Dorobantu, fostul controversat director al CFR Calatori, ajuns acum la operatorul privat Regiotrans Brasov, iar sotia lui Dorobantu este sefa la „Informatica Feroviara” . Trebuie precizat ca nu este prima data cand CFR Calatori da sume mari de bani, fara licitatie, catre „Informatica Feroviara” si aceata metoda a aplicat-o si fostii directori Valentin Dorobantu si Vasile Secara, iar acum Szentes continua practica predecesorilor sai. Insa, aceasta atribuire cu dedicatie nu se putea face fara acordul celor doua doamne care dirijeaza si aranjeaza de multi ani, in funtie de interese, toate achizitiile si licitatiile
JAF?
07 Noi 2015

... de la CFR Calatori- Carmen Maria Popescu si Elena Miu. DNA , sa controleze toate dosarele de achizitii “in totalitate legale” din perioada 2013-2014-2015 de la CFR Calatori? Oare s-a auzit de Secara Vasile(inculpat), Dorobantu Valentin(dirijorul trenurilor pe la REGIOTRANS Bv.), Carmen Maria Popescu(“regina achizitiilor” de la CFR Calatori), Miu Ileana(director economic),Liliana Constantinescu(sef oficiu juridic),Claudiu Dumitrescu(fost membru CA,inculpat), Alexandrina Gatej(fosta presedinte CA),Dana Galben Rachila(membru CA pe viata?),Gavris Teodor(inculpat), Nita Robert, Timis Bogdan, Protopopu Gabriel Telu(inculpat),Berindean Nicolae(inculpat),Szentes Iosif(manager privat CFR Calatori) Mantoiu Cornel ,Zaharia Adrian, etc? Dar pe unde “zace” raportul Ministrului Transporturilor, Ramona Manescu inaintat la organele competente ,referitor la activitatea “ireprosabila” a unora de mai sus in decursul anului 2013 din care rezultau clar probe pentru comiterea unor posibile fapte de coruptie? Ulterior, fostul ministru, Ioan Rus l-a impus ca manager general pe udemeristul Iosif Szentes. Acesta s-a remarcat in anii trecuti prin faptul ca impreuna cu fostul director general al CFR Calatori, Valentin Dorobantu zis “SMART”, in prezent dirijorul trenurilor private de la Regiotrans Brasov si ulterior cu Vasile Secara,in prezent inculpat , au tesut mersul trenurilor in interesul companiilor private de transport feroviar de calatori, punand astfel umarul la ruinarea companiei de stat. …Cei care au condus CFR Călători în ultimii ani…cum ar fi si Valentin Dorobanţu, au fost preocupaţi să falimenteze compania de stat. Singura lor grijă a fost să umfle conturile „băieţilor deştepţi” de la calea ferată prin subvenţii foarte mari, în timp ce compensaţiile pentru CFR Călători erau tot mai modeste în raport cu numărul călătorilor. În acelaşi timp, în 2012 şi 2013, fostul director general Valentin Dorobanţu
JAF?
07 Noi 2015

... a depus eforturi susţinute ca mersul trenurilor să fie intocmit în funcţie de interesele băieţilor deştepţi de la calea ferată, cedând astfel o serie de trasee rentabile ale CFR Călători în favoarea operatorilor privaţi de transport feroviar de persoane,in asa fel incat Regionale ca Bucurestiul si Brasovul sa ajunga “in sapa de lemn”? Mai tarziu, echipa de conducere a CFR Călători, în frunte cu directorul Vasile Secară, omul ministrului transporturilor, Ioan Rus, a tesut un nou mers al trenurilor , prin care o serie de rute rentabile, care aduc foarte mulţi bani companiei CFR Călători, au fost cedate către operatorii privaţi. Directori de la stat, garantaţi de privaţi. Preşedintele Comitetului director al CFR Călători, Vasile Secară, era “ajutat” în demersul de cedare a rutelor rentabile către operatorii privaţi de către unul dintre membrii Comitetului director- Iosif Szenteş, cel care împreună cu Valentin Dorobanţu au întocmit mersul trenurilor din decembrie 2012 si 2013, prin care operatorii privaţi de transport feroviar de călători au fost favorizaţi în detrimentul CFR Călători…”
MARIUS
11 Noi 2015

Cu magistrala 902 cum rămâne?Cât mai e până redevine funcțională?
FLORIN
11 Noi 2015

Ce-ar fi introducerea unor trenuri Res,trenuri menite a opri doar în gările reședințelor de județ?
DANI
11 Noi 2015

@Marius.Dacă podul dintre Vidra și Grădiștea ar fi fostul pod început de Nicolae Ceaușescu unde ar mai fi gara Grădiștea?
RADU
11 Noi 2015

@Marius.Când vor fi începute lucrările la M902?
GEORGE
11 Noi 2015

Voi,puterea.Scrieți și despre M902.Când vor începe lucrările la M902 la podul dintre Vidra și Grădiștea?
Random image



Ultimele stiri









Apa Nova

Besliu Servicii Funerare Brasov este o afacere de familie. Promisiunea noastra este aceea de a fi alaturi de fiecare familie si de fiecare persoana pentru a trece peste momentele grele, pentru ca timpul si atentia dumneavoastra sa fie acordate celor dragi.