2018-12-15 20:31


Sibiu: Incendiu la un autocar cu 58 de persoane care circula pe DN 1

 |  15:59
Sibiu: Incendiu la un autocar cu 58 de persoane care circula pe DN 1

Un incendiu a izbucnit, vineri, la compartimentul motor al unui autocar care circula pe DN 1, în localitate Bradu, judeţul Sibiu. Cele 58 de persoane aflate în autocar au ieşit singure, fără a exista răniţi, iar incendiul a fost stins de pompieri. Călătorii primesc adăpost în şcoala din localitate până la sosirea unui alt autocar care să-i preia.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu, un incendiu a izbucnit la compartimentul motor al unui autocar cu 58 de persoane (un şofer şi 57 de pasageri), pe DN 1, în localitatea Bradu.

Acolo au intervenit un echipaj de pompieri şi un echipaj SMURD din cadrul ISU Sibiu, incendiul fiind lichidat în scurt timp.

Persoanele din autocar au ieşit singure din mijlocul de transport şi nu a fost nevoie de acordarea de asistenţă medicală.

Cauza probabilă a incendiului este un scurt circuit la instalaţia electrică, mai spun reprezentanţii ISU SIbiu.

Totodată, Poliţia Judeţeană Sibiu a anunţat că pasagerilor li se asigură adăpost în şcoala din Bradu până la sosirea din Braşov a altui autocar care să-i preia şi să-i transporte la destinaţie.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-11-30

TAGURI: sibiu, dn 1, autocar,
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...