2018-11-18 20:40


Sindicaliştii de la Cartel Alfa solidari cu protestatarii

 |  15:29
Sindicaliştii de la Cartel Alfa solidari cu protestatarii
P24

Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel ALFA” este solidară cu mișcarea publică de protest împotriva adoptării prin Ordonanță a modificărilor la Codul Penal și Codului de Procedură Penală. Sindicaliştii apreciază că Guvernul a sfidat societatea şi cer retragerea OUG 13/2017.

„Considerăm că adoptarea de urgență a acestui act normativ, în modul în care s-a făcut, fără a respecta procedura de avizare prealabilă (ceea ce a împiedicat o reacție normală și în timp util), în ciuda reacției publice vehemente, a instituțiilor statului care s-au exprimat împotrivă, în lipsa avizului Consiliului General al Magistraturii, este un act de sfidare din partea Guvernului, care nu poate fi acceptat într-o societate democratică”, se spune în comunicatul confederaţiei Cartel Alfa.

Sindicaliştii cpnsideră că modul acesta de a guverna creează un precedent periculos și îngrijorător pentru alte proiecte de lege prevăzute a fi realizate în următoarea perioadă, într-un termen scurt, conform programului de guvernare: legea sănătății, legea educației, legea salarizării bugetare, legea funcționarului public, Codul economic, etc.

“Cei care au acordat încredere Partidului Social Democrat, au făcut-o în baza unor promisiuni de guvernare care să pună pe primul plan repararea inechităților sociale majore care polarizează societatea, aruncând de la an la an toți mai mulți cetățeni în sărăcie, un dialog real cu actorii sociali, politici publice inclusiv îndreptate spre creștere și creare de locuri de muncă, precum și creșterea investițiilor publice în educație, sănătate și infrastructură”, se mai spune în comunicatul transmis redacţiei.

CNS „Cartel ALFA” solicită Guvernului retragerea Ordonanței 13/2017 și trimiterea proiectului de act normativ la Parlament pentru dezbatere.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-02-01

TAGURI: sindicalisti, cartel alfa, protestatari, retragere, ordonanta
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...