2016-12-05 12:31

SOCIAL


Sistemul Informatic al CNAS, cel mai complex din România

 |  19:01
Sistemul Informatic al CNAS, cel mai complex din România

Luni, 20 decembrie, Casa Naţională de Asigurări deSănătate a lansat versiunea centralizată a Sistemului Informatic Unic Integrat(S.I.U.I.). Acest sistem are cel mai mare număr de beneficiari din România: peste19 milioane de persoane.

La începutul anului 2010, S.I.U.I. era implementat doar în proporţie de 20%, fapt cel-a determinat pe actualul preşedinte al CNAS, Lucian Duţă, să considere finalizareaacestui proiect drept cea dintâi prioritate a sistemului de asigurări socialeşi, implicit, a mandatului său.

„Implementarea versiunii centralizate a S.I.U.I.reprezintă pasul decisiv în efortul de asigurare a unui sistem de sănătatecorect, controlat şi accesibil. Acest pas face posibilă implementarea, înprimul semestru al anului 2011, a cardurilor de sănătate pe care le vor primitoate persoanele care au statutul de asigurat al CNAS”, a declarat Lucian Duţă,preşedintele CNAS, în cadrul conferinţei de presă dedicate lansării versiuniicentralizate a S.I.U.I.

În cadrul evenimentului de luni, 20 decembrie, la care afost prezent şi preşedintele României, Traian Băsescu, au fost prezentateprincipelele beneficii aduse de sistemul informatic al Casei Naţionale deAsigurări de Sănătate.

Prin intermediul unei prezentări live a sistemului, a fost evidenţiat faptul că versiuneacentralizată a S.I.U.I. face posibilă diminuarea substanţială a disfuncţiilor raportăriidatelor necesare de către instituţiile cu care CNAS colaborează: angajator,casa de pensii, primărie etc.

S.I.U.I. verifică periodic toate informaţiile privindcalitatea de asigurat a fiecărei persoane. Înaintea de implementarea sistemuluiinformatic, în evidenţele medicilor de familie din România figurau 27 demilioane de asiguraţi. După introducerea acestui sistem, s-a ajuns la cifrareală de 19.583.979 de asiguraţi, deconturile efectuate de CNAS fiind reduse, în acest fel, în mod semnificativ.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638952-04-23



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image