2016-12-09 13:43

SOCIAL


Soarta maidanezilor se va decide luni în Parlament

 |  16:15
Soarta maidanezilor se va decide luni în Parlament
Asociaţia de protecţie a animalelor"Cuţu, cuţu" anunţă că va organiza acţiuni de protest în Capitală,atât la Parlament, cât şi la sediul reprezentanţei Comisiei Europene, luni,când proiectul legislativ privind eutanasierea câinilor comunitari va fi supusla vot în Camera Deputaţilor. Reprezentanţii asociaţiei vor picheta sediilecelor două instituţii între orele 14.00 şi 19.00, informează NewsIn.

Cei de la "Cuţu, cuţu"spun căeutanasierea nu rezolvă problema câinilor şi propun o listă cu măsuri"recomandate tuturor celor inteligenţi care fac parte din administraţieşi care vor să aibă roade eficiente în lupta cu maidanezii". Printremăsuri se numără "sterilizarea tuturor câinilor fără pedigree cu stăpândin toată ţara,sterilizarea şi reteritorializarea tuturor câinilor fărăstăpân blânzi, precum şi adăpostirea iniţială a tuturor câinilor reclamaţi şicrearea unei comisii pentru ei, compusă din dresori, etologi (specialişti în comportamentulcanin) şi din protectorii de zonă (protectorii de zonă sunt persoanele care ledau de mâncare şi care îi cunosc foarte bine)".

Alte propuneri vizează recensământul tuturorcâinilor, propunerea spre adopţie a tuturor câinilor de pe stradă şi dinadăposturi, dar şi amenajarea de ţarcuri temporare în instituţiile publice şi înjurul blocurilor. "Orice alte metode (eutanasia, simpla adăpostire etc.)nu dau niciodată roade, decât nesemnificative şi pe termen scurt", spuncei de la Asociaţia „Cuţu, cuţu“.

Numărul câinilor fără stăpân dinBucureşti este estimat la peste 40.000. În primele două luni ale anului, peste1.400 de bucureşteni, dintre care 274 de copii, au ajuns la spital după ce aufost muşcaţi de câini vagabonzi, conform datelor Institutului Naţional de BoliInfecţioase "Matei Balş".


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639247-04-20



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image