2017-10-21 22:39


SOCIETATEA ACADEMICĂ ROMÂNĂ. Concurenţa pentru banii asiguraţilor ar putea scoate spitalele de stat din competiţie

 |  21:00
SOCIETATEA ACADEMICĂ ROMÂNĂ. Concurenţa pentru banii asiguraţilor ar putea scoate spitalele de stat din competiţie

România alocă sistemului sanitar cele mai restrânse resurse din Uniunea Europeană. În pofida acestei realităţi, numărul de spitale din România este într-o permanentă creştere, atât ca urmare a redeschiderii unora dintre spitalele închise în anul 2011, cât și ca urmare a creşterii de la an la an a numărului de spitale private. Analiza realizată de Societatea Academică Română (SAR)  avertizează că din concurența pentru banii proveniţi din Fondul Unic Naţional al Asigurărilor Sociale de Sănătate (FUNASS), între spitalele de stat şi cele private, primele ar putea ieși învinse, iar stabilitatea întregului sector spitalicesc ar putea fi periclitată.

Specialiştii SAR propun mai multe măsuri pentru realizarea reformei în sănătate. Printre măsurile menite să stimuleze competitivitatea în interiorul sectorului spitalicesc „de stat” se evidenţiază delimitarea tranșantă între paturile pentru urgențe - care sunt destinate întregii populații (indiferent de statutul de asigurat sau nu) și paturile (secțiile, spitalele) în care pot fi internați numai pacienți asigurați, externați din secțiile de urgență sau cu boli cronice; afişarea prestaţiilor garantate şi contractate trimestrial; defalcarea coplăţilor minimale per internare de plată directă sau prin asigurări privatepentru alte servicii atât în spitalele de stat, cât şi în spitalele private; stabilirea şi asigurarea publicării pentru toate spitalele în relaţie cu CNAS a tarifelor pentru prestaţiile care exced contractului de asigurări sociale de sănătate.

Performanţa personalului medical poate fi stimulată prin scoaterea acestuia din prevederile legii unice a salarizării; definirea criteriilor de performanţă care să stea la baza sistemului de salarizare la latitudinea conducerii spitalului; plata serviciilor oferite în ambulatoriul de specialitate într-un mod unitar şi în funcţie de performanţă; crearea condiţiilor de remunerare adecvată a personalului medical care doreşte să desfăşoare activităţi de tip privat în cabinete organizate de spital; medicii care doresc să lucreze în cabinete private să aibă această posibilitate doar dacă spitalul al căror angajaţi sunt nu le oferă condiţii similare de a realiza venituri de tip privat.

Concurenţa neloială între sectorul public şi cel privat poate fi eliminată prin interdicţia adresată personalului medical salariat de a lucra în paralel în două unităţi spitaliceşti care contractează simultan servicii cu CNAS;  obligativitatea suportării cheltuielilor de spitalizare prin plata per serviciu de către unitatea spitalicească privată care transferă un pacient către un spital de stat;  stimularea sectorului “de stat” să furnizeze servicii extra spitaliceşti; reglementarea suplimentară a abonamentelor de sănătate (şi a contractelor de medicină a muncii) şi stimularea transformării acestora în asigurări private de sănătate etc.

Mai mult, managerii de case de asigurări și de spitale ar trebui să fie demişi în cazul în care nu îşi ating indicatorii de performanţă, iar autorităţile locale trebuie să contribuie cu 20% din valoarea serviciilor contractate de CNAS în cazul depăşirii bugetului contractat. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639874-04-06

TAGURI: SAR, raport, spital, privat, CNAS, decontare, servicii medicale, medici, contracte



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri