2017-11-24 22:14


Starea victimelor din Colectiv, anunțul Ministerului Sănătății

 |  22:10
Starea victimelor din Colectiv, anunțul Ministerului Sănătății

Ministerul Sănătății informează că, dintre victimele incendiului tragic din Colectiv, mai sunt internate 19 persoane în țară și în străinătate.

În spitalele din Bucureşti mai sunt internate doar două victime ale incendiului din data de 30 octombrie 2015, una dintre acestea fiind în stare critică. Cele două victime sunt internate la Spitalul de Urgenţă Floreasca şi Institutul "CC Iliescu", anunță Mediafax.

În spitalele din străinătate, care au preluat 39 de răniţi., se mai află internaţi 17 dintre aceştia, toţi în stare stabilă, astfel: în Austria - două persoane, în Belgia - şapte, în Olanda - o persoană, în Germania - trei persoane, dintre care un cetăţean german, în Marea Britanie - trei persoane - şi în Israel - o persoană.

În urma incendiului din data de 30 octombrie 2015 şi-au pierdut viaţa 63 de persoane, dintre care 27 de persoane au murit în incendiu, 24 în spitalele din ţară şi 12 dintre răniţii transferaţi în străinătate. Iniţial au fost internaţi în spitalele Capitalei 147 dintre răniţii din Colectiv.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-01-11

TAGURI: victime colectiv, incendiu colectiv, ministerul sanatatii, bucuresti, austria



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova