2018-10-16 13:17


STUDIU. Radiografia sistemului de alimentare cu energie termică a Capitalei. Legislația relevantă în domeniul Energie-Mediu (III)

 |  10:28
STUDIU. Radiografia sistemului de alimentare cu energie termică a Capitalei. Legislația relevantă în domeniul Energie-Mediu (III)

Continuăm cu cel de-al treilea episod privind problematica alimentării cu energie termică în București, bazat pe studiul „Stabilirea zonelor unitare de alimentare cu energie termică în Muncipiul București”, elaborat de firma de consultanță ATH energ SRL pentru Autoritatea Municipală de Reglementare a Serviciilor Publice (AMRSP).

Reglementări cu caracter internaţional în domeniul Energiei

Directiva 2012/27/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind eficienţa energetică, de modificare a Directivelor 2009/125/CE şi 2010/30/UE şi de abrogare a Directivelor 2004/8/CE şi 2006/32/CE.

 

Anterior adoptării noii Directive UE nr. 27/2012, politica UE cu privire la eficienţa energetică şi cogenerarea de înaltă eficienţă avea la bază o serie de reglementări, adoptate în timp, respectiv:

 - Directiva nr. 8/2004 privind promovarea cogenerării de înaltă eficienţă pe baza cererii de energie termică utilă

 - Directiva nr. 32/2006 privind eficienţa energetică la utilizatorii finali şi serviciile energetice.

Analizând rezultatele din ultimii ani, privind consumul de energie primară, Comisia Europeană a constatat intensificarea importurilor de energie ale Uniunii, la preţuri din ce în ce mai mari, iar estimările efectuate pe baza rezultatelor, au arătat că până în anul 2020 UE va realiza doar jumătate din obiectivul de 20% stabilit pentru anul 2020, ca ţintă de reducere a consumului de energie primară. Aceasta a condus la concluzia că cele două directive nu au reuşit să valorifice pe deplin potenţialul de economisire a energiei. Ca urmare, Consiliul European şi Parlamentul European au solicitat Comisiei să adopte o nouă strategie în materie de eficienţă energetică pentru a valorifica potenţialul considerabil existent.

În anul 2011, Comisia Europeană a prezentat un plan de eficienţă energetică (PEE) care stabileşte măsurile de obţinere a viitoarelor economii în ceea ce priveşte aprovizionarea şi consumul de energie, cuprinzând o serie de politici şi măsuri referitoare la:

 - eficienţa energetică, reglementând întregul lanţ de producere, transport şi distribuţie a energiei;

 - rolul principal al sectorului public în ceea ce priveşte eficienţa energetică;

 - clădirile şi instalaţiile interioare de încălzire;

 - industria  şi necesitatea de a autoriza consumatorii finali să-şi  gestioneze propriul consum de energie.

Toate acestea au condus la două premize principale pentru o nouă directivă:

 - necesitatea adoptării unei abordări integrate a  măsurilor pentru valorificarea întregului potenţial existent de economisire a energiei, care să includă economiile din sectorul aprovizionării cu energie dar şi din sectorul utilizatorilor finali;

 - consolidarea dispoziţiilor Directivei nr. 8/2004 privind promovarea cogenerării pe baza cererii de energie termică utilă pe piaţa internă a energiei şi ale Directivei nr. 32/2006.

Noua Directivă privind eficienţa energetică, nr. 27/2012 transformă anumite elemente cuprinse in PEE în măsuri obligatorii (v. art. 3 şi 7 ale directivei), include într-un singur document dispoziţiile Directivelor nr. 8/2004 şi 32/2006 şi modifică următoarele directive: Directiva nr. 30/2010 privind indicarea, prin etichetare şi informaţii standard despre produs, a consumului de energie şi de alte resurse al produselor cu impact energetic, Directiva nr. 31/2010 privind performanţa energetică a clădirilor şi directiva nr. 125/2009  de instituire a unui cadru pentru stabilirea cerinţelor în materie de proiectare ecologică aplicabile produselor cu impact energetic.

Conform art. 1 al Directivei, aceasta prevede un cadru comun de măsuri pentru promovarea eficienţei energetice pe teritoriul Uniunii cu scopul de a se asigura atingerea obiectivului principal al Uniunii de 20 % în materie de eficienţă energetică până în 2020 şi de a deschide calea pentru viitoarea creştere a eficienţei energetice după această dată.

Directiva 27/2012 prevede norme menite să elimine barierele existente pe piaţa energiei şi să depăşească deficienţele pieţei care împiedică eficienţa în ceea ce priveşte aprovizionarea şi utilizarea energiei, stabilind obiectivele naţionale indicative în materie de eficienţă energetică pentru 2020.

Conform definiţiilor din noua directivă (art. 2), „sistem eficient de termoficare şi răcire centralizată” înseamnă un sistem de termoficare sau răcire centralizat care utilizează cel puţin 50% energie din surse regenerabile, 50% căldură reziduală, 75% energie termică produsă în cogenerare sau 50% dintr-o combinaţie de energie şi căldură de tipul celor sus-menţionate.

Conf. art. 3, fiecare stat membru trebuie să stabilească un obiectiv naţional în materie de eficienţă energetică bazat fie pe consumul de energie primară, fie pe consumului final de energie, fie pe economiile de energie primară sau finală fie pe intensitatea energetică ţinând seama de obiectivele UE.

Conf. art. 7, obiectivul naţional trebuie să se concretizeze într-o schemă de obligaţii. fiecare stat membru trebuie să stabilească o schemă de obligaţii în ceea ce priveşte eficienţa energetică. Statele membre trebuie să publice anual economiile realizate de fiecare parte obligată şi economiile totale la nivelul schemei şi să stabilească norme privind sancţiunile aplicabile în caz de nerespectare a dispoziţiilor naţionale adoptate.

În ceea ce priveşte promovarea eficienţei energetice în serviciile de încălzire şi răcire, statele membre trebuiau să realizeze şi să notifice CE până la 31 decembrie 2015 o evaluare a potenţialului de punere în aplicare a cogenerării de înaltă eficienţă şi a sistemelor de alimentare centralizată cu căldură şi frig. Evaluarea trebuie să includă:

a. determinarea cererii de căldură şi frig;

b. prognoza cererii pe următorii 10 ani;

c. harta teritoriului naţional în care trebuie prezentate: 

 -      identificarea zonelor de consum de căldură şi/sau frig, inclusiv: - municipalităţi şi conurbaţii cu un raport al suprafeţelor de cel puţin 0.3 (conurbaţie= oraş cu rol de centru, spre care gravitează, din punct de vedere economic, administrativ şi cultural, o serie de oraşe învecinate mai mici); - zone industriale cu un consum anual total de căldură şi frig mai mare de 20 GWh;

-      infrastructura existentă şi cea planificată;

-      sursele de producere a căldurii şi frigului.

d. identificarea cererii de căldură şi frig care poate fi asigurată din instalaţii de cogenerare de înaltă eficienţă, inclusiv prin micro-cogenerare rezidenţială şi prin sistemele centralizate de alimentare cu căldură şi frig;

e. identificarea potenţialului de cogenerare suplimentar, inclusiv în urma reabilitării instalaţiilor industriale şi de producere existente şi a construirii unora noi;

f. identificarea potenţialului de eficienţă energetică;

g. strategii, politici şi măsuri care ar putea fi adoptate pentru realizarea potenţialului de la punctul e) corespunzător cererii de la punctul d).

h. potenţialului de la punctul e) corespunzător cererii de la punctul d).

 

 

Reglementări cu caracter naţional în domeniul Energiei

-      Legea 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice

Stabileşte un cadru juridic şi instituţional unitar precum şi obiectivele specifice, competentele, rolul şi instrumentele pentru înfiinţarea, organizarea, gestionarea, finanţarea, monitorizarea şi controlul serviciilor comunitare de utilităţi publice, inclusiv serviciile publice de alimentare cu energie termică.

Serviciile de utilităţi publice fac parte din sfera serviciilor publice de interes general şi au următoarele particularităţi:

• au caracter economico-social;

• răspund unor cerinţe şi necesităţi de interes şi utilitate publică;

• au caracter tehnico-edilitar;

• au caracter permanent şi regim de funcţionare continuu;

• regimul de funcţionare poate avea caracteristici de monopol;

• presupun existenţa unei infrastructuri tehnico-edilitare adecvate;

• aria de acoperire are dimensiuni locale: comunale, orăşeneşti, municipale sau judeţene;

• sunt înfiinţate, organizate şi coordonate de autorităţile administraţiei publice locale;

• sunt organizate pe principii economice şi de eficienţă;

• pot fi furnizate/prestate de către operatori care sunt organizaţi şi funcţionează fie în baza reglementărilor de drept public, fie în baza reglementărilor de drept privat;

• sunt furnizate/prestate pe baza principiului "beneficiarul plăteşte";

• recuperarea costurilor de exploatare ori de investiţii se face prin preţuri, tarife sau taxe speciale.

Autorităţile administraţiei publice locale au competenţa exclusivă, în condiţiile legii, în tot ceea ce priveşte înfiinţarea, organizarea, coordonarea, monitorizarea şi controlul funcţionării serviciilor de utilităţi publice.

Guvernul asigură realizarea politicii generale a statului în domeniul serviciilor de utilităţi publice, în concordanţă cu Programul de guvernare şi cu obiectivele Planului naţional de dezvoltare economico-socială a ţării.

-      Legea nr. 325/2006 – Legea serviciului public de alimentare cu energie termică

Reglementează desfăşurarea activităţilor specifice serviciilor publice de alimentare cu energie termică utilizată pentru încălzire şi prepararea apei calde de consum, respectiv producerea, transportul, distribuţia şi furnizarea energiei termice în sistem centralizat, în condiţii de eficienţă şi la standarde de calitate, în vederea utilizării optime a resurselor de energie şi cu respectarea normelor de protecţie a mediului.

Obiectivele principale ale acestei legi sunt:

a) asigurarea continuităţii serviciului public de alimentare cu energie termică;

b) asigurarea calităţii serviciului public de alimentare cu energie termică;

c) accesibilitatea preţurilor la consumatori;

d) asigurarea resurselor necesare serviciului public de alimentare cu energie termică, pe termen lung;

e) asigurarea siguranţei în funcţionare a serviciului public de alimentare cu energie termică;

f) evidenţierea transparentă a costurilor în stabilirea preţului energiei termice.

Prevederile legii se aplică serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat înfiinţat şi organizat la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor sau judeţelor, indiferent de mărimea acestora.

Serviciul de alimentare cu energie termică în sistem centralizat face parte din sfera serviciilor comunitare de utilităţi publice şi cuprinde totalitatea activităţilor privind producerea, transportul, distribuţia şi furnizarea energiei termice, desfăşurate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale sub conducerea, coordonarea şi responsabilitatea autorităţilor administraţiei publice locale sau asociaţiilor de dezvoltare comunitară, după caz, în scopul asigurării energiei termice necesare încălzirii şi preparării apei calde de consum pentru populaţie, instituţii publice, obiective social-culturale şi operatori economici.

În sensul acestei legi, sistemul de alimentare centralizată cu energie termică, este alcătuit dintr-un ansamblu tehnologic şi funcţional unitar constând din construcţii, instalaţii, echipamente, dotări specifice şi mijloace de măsurare destinat producerii, transportului, distribuţiei şi furnizării energiei termice pe teritoriul localităţilor, care cuprinde:

a) centrale termice sau centrale electrice de termoficare;

b) reţele de transport;

c) puncte termice/staţii termice;

d) reţele de distribuţie;

e) construcţii şi instalaţii auxiliare;

f) branşamente, până la punctele de delimitare/separare a instalaţiilor;

g) sisteme de măsură, control şi automatizare.

-      HG nr. 462/2006 (cu modificările şi completările ulterioare) pentru aprobarea Programului Termoficare 2006-2020 -  Căldură şi Confort

Programul Termoficare 2006-2020, Căldură şi Confort, are următoarele obiective de bază:

-      revigorarea soluţiilor de cogenerare, în condiţiile socio-economice noi şi de perspectivă ale României;

-      promovarea soluţiilor de cogenerare de cea mai înaltă performanţă tehnică;

-      promovarea soluţiilor de cogenerare în condiţiile reale de eficienţă energetică şi economică;

-      încercarea, pe baze tehnice, de eficienţă economică bazată pe criteriul final al facturii energetice minime (căldură + energie + apă + combustibil) la nivelul consumatorului, de a demonstra şi stabili domeniile de eficienţă ale sistemelor de alimentare cu căldură bazate pe cogenerare, faţă de producerea separată a căldurii şi a energiei electrice.

-      Legea Energiei Electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012

Stabileşte cadrul de reglementare pentru desfăşurarea activităţilor în sectorul energiei electrice şi al energiei termice produse în cogenerare, în vederea utilizării optime a resurselor primare de energie în condiţiile de accesibilitate, disponibilitate şi suportabilitate şi cu respectarea normelor de siguranţă, calitate şi protecţie a mediului.

-      Hotărârea de Guvern nr. 219/ 2007 privind promovarea cogenerării bazate pe cererea de energie termică utilă

Stabileşte cadrul legal necesar promovării şi dezvoltării cogenerării de înaltă eficienţă a energiei termice şi a energiei electrice, bazată pe cererea de energie termică utilă şi pe economisirea energiei primare pe piaţa de energie, în scopul creşterii eficienţei energetice şi al îmbunătăţirii securităţii alimentării cu energie, ţinând seama de condiţiile climatice şi economice specifice României.

-      Legea Eficienţei Energetice nr. 121/ 2014

Transpune în legislaţia naţională, Directiva UE nr. 27/2012 privind eficienţa energetică.

În ceea ce priveşte alimentarea centralizată cu energie termică, conf. art. 14 din lege, autorităţile publice centrale şi locale au responsabilitatea promovării alimentării eficiente energie şi de asemenea cu promovarea şi dezvoltarea la nivel local şi regional a sistemelor eficiente de încălzire şi răcire – v. art. 14, alin. (1) şi (2).

Autorităţile locale au obligaţia de a analiza potenţialul de utilizare a cogenerării de înaltă eficienţă şi alimentării centralizate cu energie termică.

Dacă, în urma analizei acestui potenţial rezultă ca beneficiile depăşesc costurile atunci autorităţile competente trebuie să asigure dezvoltarea infrastructurii necesare pentru aplicarea sa – v. art. 14, alin. (4).

Realizarea periodică a auditurilor energetice, funcţie de consumul anual de energie, devine obligaţie, iar nerespectarea ei se sancţionează cu amendă contravenţională – v. articolele 9 şi 18 din lege.

Conf. art.19 din lege,  Planul naţional de acţiune în domeniul eficienţei energetice (PNAEE) trebuie actualizat în termen de 120 zile de la intrarea în vigoare a legii şi apoi la fiecare 3 ani.

-      Reglementări ale ANRSC

Aceste reglementări sunt publicate, pe site-ul ANRSC (www.anrsc.ro), secţiunea Legislaţie/Culegeri legislative:

-      Sistemul de reglementări pentru serviciul public de alimentare cu energie termică produsă centralizat – vol. I, 2009 (culegere)

-      Legislaţie primară, secundară, terţiară pentru serviciile publice de alimentare cu energie termică produsă centralizat – vol. II, 2009 (culegere)

-      Ord. ANRSC nr. 343/2010 pentru aprobarea Normei tehnice privind repartizarea consumurilor de energie termică între consumatorii din imobilele de tip condominiu, în cazul folosirii sistemelor de repartizare a costurilor pentru încălzire şi apă caldă de consum.

 

Reglementări în domeniul Protecţiei Mediului

-      Acordul de la Paris, încheiat în 17-18 decembrie 2015

Este un acord global obligatoriu din punct de vedere juridic privind schimbările climatice şi angajamentele de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră pentru perioada 2020-2030. Prin acest  tratat s-au stabilit noi ţinte pentru limitarea încălzirii globale la cel mult 2°C. Acesta reprezintă un nou acord care va urma Protocolului de la Kyoto care se va încheia în 2020.

Acordul de la Paris, semnat în aprilie 2016, ratificat de UE în octombrie 2016, a intrat în mod oficial în vigoare pe 4 noiembrie 2016.

Între ţările europene care au ajutat la depăşirea pragului se află Germania, Franţa şi Slovacia, care au ratificat textul în parlamente. Parlamentul European (PE) l-a aprobat pe 5 octombrie 2016.

Principalii trei poluatori sunt Statele Unite, China şi India, care au ratificat Acordul. Spre deosebire de precedentul acord ONU privind încălzirea globală - Protocolul de la Kyoto din 1997 -, care a avut nevoie de opt ani pentru a intra în vigoare şi care viza doar ţările bogate, Acordul de la Paris urmează să fie pus în aplicare rapid.

Totuşi angajamentele pe care şi le-au asumat diverse ţări în vederea reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră sunt deja insuficiente pentru atingerea obiectivului stabilit prin tratatul de la Paris, care prevede limitarea creşterii nivelului mediu al temperaturilor mondiale "mult sub 2 grade Celsius faţă de nivelul (din perioada) preindustrială".

Potrivit proiecţiilor unor studii ONU, pe baza tendinţei actuale, temperaturile medii mondiale urmează să crească cu 3 grade Celsius sau mai mult până în 2100. 

-      Directiva 2009/29/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, din 23 aprilie 2009, de modificare a Directivei 2003/87/CE în vederea îmbunătăţirii şi extinderii sistemului comunitar de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră

Conform acestei directive, începând cu anul 2013, se va aplica o nouă schemă de comercializare a emisiilor de CO2  bazată pe principiul “poluatorul plăteşte“. Directiva prevede ca începând cu anul 2013, toate emisiile de CO2 pentru producerea energiei electrice se vor licita.

Se va stabili un plafon la nivel UE. Plafonul UE va suporta o reducere liniara de 1,74% pe an.

Numărul total de certificate licitate de fiecare stat membru va fi compus din:

- 88% din numărul total de certificate care vor fi licitate se vor împărţi între statele membre în funcţie de emisiile la nivelul anului 2005. Pentru România se va lua în considerare anul 2007, primul an cu emisii verificate;

- 10 % din numărul total de certificate licitate se vor împărţi între statele membre pentru reducerea emisiilor si adaptarea la schimbările climatice – (pentru România 53% din 10%);

- 2% din numărul total de certificate licitate se vor împărţi între statele membre care au avut emisii în 2005 mai mici cu cel puţin 20% fată de anul de bază stabilit de protocolul de la Kyoto (pentru România 29% din 2 %).

Se acordă alocare gratuită doar pentru instalaţii pentru încălzire centralizată şi răcire şi pentru instalaţii pentru încălzire şi răcire, cu producere de energie termică în cogenerare de înaltă eficienţă destinată populaţiei, şi pentru toate celelalte instalaţii industriale, dar şi această alocare gratuită este redusă treptat astfel încât să devină 30% în anul 2020 şi 0% în anul 2027.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-05-06

TAGURI: energie termica, ath energ, amrsp
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...